bătaia dintre eleve în parcul cetății - reacția conducerii liceelor unde acestea învață

Bătaia dintre două liceene din Sibiu a stârnit agitație în rândul tuturor instituțiilor implicate, și asta fără ca cineva să fi făcut vreo plângere pe undeva. Bătaia a fost filmată de colegii fetelor și a ajuns în mediul on-line. Astfel, poliția s-a autosesizat, iar direcțiunile celor două licee au abordări diferite.

În imagini fata care o lovește este elevă a Liceului Avram Iancu din Sibiu, iar cea care ia bătaie este la Colegiul Pedagogic.

VEZI AICI VIDEO CU BĂTAIA DINTRE CELE DOUĂ

Directoarea de la Pedagogic, Rodica Țălnariu, a părut foarte surprinsă atunci când a fost contactată de reporterul Ora De Sibiu și a spus că nu știe despre ce este vorba. ”Nu știu, acum aud prima dată. Nu am văzut niciun video. Dar o să mă uit și în funcție de ce constat acolo, se vor lua niște măsuri. Pecuniare nu se pot aplica, pentru că incidentul nu s-a petrecut în școală. Dar evident că ceea ce fac elevii noștri în afara liceului afectează imaginea instituției. Vom vorbi și cu părinții fetei, cu acordul lor o putem îndrepta către consiliere”, spune directoarea de la Pedagogic.

Eleva bătăușă învață la Liceul Avram Iancu. Directoarea instituției, Anca Sultanu, nu a dorit să vorbească despre incident. ”Nu fac nicio declarație. Video-ul mi l-a arătat poliția, dar nu vreau să vorbesc despre asta”, a fost răspunsul.

Ultima oră

Comentariul meu