PUZ modificat pentru Drumul Hoților - Reguli de construire la fel ca în centrul Sibiului

Construcția noului spital al Sibiului modifică și reglementările zonei. Consilierii locali au pe masă pentru aprobare noul PUZ în care se specifică absolut toate detaliile viitoarelor construcții- de la cele colective la cele financiar bancare. Astfel, zona străzii Coralului se transformă din zonă industrială în zonă centrală.

În zona respectivă se vor putea construi clădiri cu funcțiuni administrative, financiar-bancare, comerciale cu caracter intraurban, de cultură, învățământ, sănătate, turism cu caracter intraurban, funcțiuni aferente infrastructurii de transport public, locuințe, servicii aferente locuințelor.

PUZ modificat pentru Drumul Hoților - Reguli de construire la fel ca în centrul Sibiului

Orientarea camerelor, importantă
La construcția blocurilor de locuințe se va ține cont de orientarea camerelor față de punctele cardinale, de vânturile dominante, de curenții locali de aer și de însorirea maximă din timpul verii. Se recomandă evitarea orientării spre nord a dormitoarelor.
Pentru construcțiile administrative și financiar bancare se recomandă orientarea astfel încât să se asigure însorirea spațiilor pentru public și a birourilor. Se recomandă orientarea către nord a depozitelor, atelierelor de lucru, bucătăriilor și a spațiilor de preparare.
Pentru construcțiile de învățământ orientarea claselor va fi sud, sud vest, sud est. Bibliotecile, sălile de lectură, sălile de ateliere și laboratoarelor se vor orienta către nord.

Punctele de acces
Toate punctele de acces la drumurile publice trebuie să permită intervenția mijloacelor de stingere a incendiilor.
Locuințele colective vor fi prevăzute cu accese carosabile pentru locatari, accese de serviciu pentru colectarea deșeurilor menajere și pentru accesul mijloacelor de stingere a incendiilor, accese la parcaje și garaje
Se vor amenaja piste pentru bicicliști separate de partea carosabilă prin zonă verde.

Regim de înălțime și parcări
Construcțiile din zonă vor avea maxim 7 niveluri supraterane. Suplimentar este admis un nivel retras sau o mansardă, dar punctul cel mai înalt nu va depăși 25 de metri.
Locurile de parcare și amplasarea lor sunt strict stabilite prin noul PUZ. Astfel, parcajele vor fi autorizate doar dacă se execută în interiorul parcelei pentru care se solicită autorizația de construire.
Este obligatorie plantarea unui pom la fiecare patru locuri de parcare.
În cadrul construcțiilor se vor amenaja spații pentru parcarea bicicletelor.
Pentru clădirile de locuințe colective se vor amenaja 1,5 locuri de parcare pentru fiecare apartament. Se vor asigura locuri de parcare subterane sau garaje în proporție minimă de 60% din totalul de locuri de parcare necesare.

Eliminarea vegetației înalte mature este interzisă, excepție făcând cele care pun în pericol siguranța persoanelor sau bunurilor. Dacă se va tăia un arbore vor fi plantați alți trei în interiorul aceleiași parcele.
O specificație nemaiîntâlnită până acum este faptul că terenurile nu vor fi împrejmuite. Se acceptă delimitări prin bolarzi, gard viu, porticuri și pergole cu vegetație cățărătoare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică