Gică Hagi spune că echipa lui Miriuță este bine organizată pe teren și care știe să atace. Partida FC Hermannstadt – Viitorul va fi marți, 26 februarie, de la ora 20:00.
Marți, 26 februarie, pe stadionul „Municipal Nicole Dobrin” din Pitești, FC Hermannstadt o așteaptă pe Viitorul pentru a se duela în partida din sferturile Cupei României. Pentru meciul din Cupă, Hagi a decis să lase acasă opt jucători și să le dea șanse celor care nu au primit prea multe minute în ultimele partide oficiale.
„Vom aveam un meci de Cupă cu finalista de anul trecut, o echipă care atunci venea din Liga a II-a, dar a ajuns până în finală. O echipă care a crescut de la începutul campionatului până acum, o echipă care este organizată, care stă bine în teren, care este destul de agresivă în atac, chiar dacă pare că este o echipă care se apară, de fapt știe să atace, penetrantă, cu două vârfuri care au mobilitate, forță, viteză. E un meci de Cupă și vom merge lăsând anumiți jucători acasă, care au jucat foarte multe meciuri. I-am luat pe ceilalți cărora trebuie să le dau o șansă, în meciurile oficiale, minute. Bineînțeles că ne interesează să câștigăm, să trecem turul”, a spus Hagi, despre meciul din sferturile Cupei României în fața celor de la FC Hermannstadt.
„Vrem să mergem cât mai sus, ne gândim chiar la câștigarea trofeului. Va fi dificil cu Hermannstadt, dar cine intră pe teren trebuie să arate că merită să joace la Viitorul”, a precizat, în conferința de presă, Vlad Achim.