Anul 2018 a adus mai multe accidente de muncă la Sibiu - Creșterea este însemnată

În anul 2018, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu au fost comunicate 294 de evenimente, din care: 272 evenimente soldate cu incapacitatea temporară de muncă a lucrătorilor,16 evenimente mortale, 3 evenimente colective și 3 incidente periculoase.

În urma cercetării evenimentelor, inspectorii de muncă au stabilit că 3 dintre evenimentele mortale se încadrează ca accidente de muncă, 3 evenimente ca accidente colective, 8 evenimente mortale sunt accidente petrecute în afara muncii, iar 3 evenimente au fost încadrate ca incidente periculoase. Acestea din urmă au fost incendii cauzate de nefuncţionalitatea corespunzătoare a sistemelor de monitorizare şi control aparţinând echipamentelor de muncă, datorită componentelor electrice defecte care au determinat producerea unui scurt circuit . Incidentele s-au soldat doar cu pagube materiale, fără victime.

De asemenea au fost avizate dosarele de cercetare întocmite de angajatori pentru 173 de accidente cu incapacitate temporară de muncă, 26 de evenimente au fost avizate ca accidente în afara muncii și 23 de evenimente au fost înregistrate ca accidente uşoare (incapacitatea temporară de muncă a lucrătorilor implicați în eveniment a fost mai mică de trei zile).
Deși în anul 2018, în judeţul Sibiu, a desfăşurat diferite activităţi cu caracter zilier un număr de 4.751 de persoane, a fost înregistrat un singur eveniment în care a fost implicat un zilier.

De asemenea au fost confirmate 5 accidente de muncă suferite de lucrători români în afara graniţelor ţării și un accident de muncă suferit de un cetăţean străin care desfăşura activitate la un angajator din judeţul Sibiu.

Comparativ cu anii trecuţi, accidentele de muncă înregistrează un trend ascendent, în condițiile creşterii numărului de angajaţi la nivelul judeţului Sibiu, în anul 2018 faţă de anul 2016 cu 2.296 de lucrători (creştere de 1,5%). De asemenea, în anul 2018 față de anul 2017, se constată creşterea cu un procent de 54% a accidentelor de muncă de circulaţie şi de traseu.

Sectoarele de activitate în care s-au înregistrat cele mai multe accidente de muncă au fost transporturile, fabricarea autovehiculelor de transport rutier şi fabricarea echipamentelor electrice.

”Analizând profilul accidentaţilor în muncă, se constată că cel mai frecvent se accidentează lucrătorii cu o vechime în muncă şi la locul de muncă, mici, primele zile ale săptămânii şi orele de început ale dimineţii fiind cele în care incidenţa producerii accidentelor este cea mai mare” , spune Furtună Remus, inspector șef ITM Sibiu.

Ultima oră