Trei persoane au fost rănite în urma unui accident pe DN 14, la ieșire din Mediaș spre Copșa Mică. Un echipaj Smurd și un echipaj SAJ s-au deplasat de urgență la fața locului.
Din primele informații, se pare că cele trei victime sunt conștiente și nu au fost încarcerate.
Potrivit polițiștilor, un șofer în vârstă de 44 de ani, în timp ce conducea spre Mediaș, în timp ce se afla într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens unde a intrat într-un autoturism condus regulamentar din sens opus. În urma impactului, primul autoturism s-a răsturnat în șanț.
Trei persoane au fost transportate la spital. Este vorba despre persoanele aflate în autoturismul condus regulamentar, și anume șoferița, în vârstă de 32 de ani, un pasager, în vârstă de 30 de ani și o fetiță de 9 ani, fiica șoferiței. Femeia are un traumatism de genunchi, iar fetița politraumatisme ușoare.