Scandal în Parlament – Doi deputați de la USR si PSD au vrut să se bată

Doi deputați au fost la un pas de a se lua la bătaie chiar în Parlament, miercuri. Este vorba despre deputatul PSD Liviu Pleșoianu și deputatul USR Ionuț Moșteanu, între care au apărut tensiuni în mijlocul dezbaterilor privind activitatea Consiliului Național al Audiovizualului.

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu și deputatul USR Ionuț Moșteanu au părut a fi la un pas să se ia la bătaie, în urma unei intervenții a social-democratului la microfonul din plenul Camerei Deputaților, relatează Știrile ProTV.
„Vedeți, oricum s-a votat bugetul și presa independentă este supusă unui atac, deoarece de la Serviciu Român de Informații și de la alte servicii au fost reduse bugetele. Este un atac împotriva presei independente, și atunci să mai vii și cu amenzi din partea CNA deja e prea mult!”, a spus Liviu Pleșoianu, apoi s-a îndreptat spre banca sa.
În urma unui comentariu al deputatului USR Ionuț Moșteanu, care nu se aude pe înregistrările video, Pleșoianu s-a întors spre acesta, iar cei doi s-au înfruntat față în față o jumătate de minut, lucru care a dat impresia că un conflict deschis stă să izbucnească.
Între timp, alți trei parlamentari social-democrați, dar și ai Uniunii Salvați România i-au înconjurat pe cei doi și au încercat să aplaneze conflictul. Deputata USR Cosette Chichirău a intervenit între cei doi și a încercat să îi calmeze.
În cele din urmă, atmosfera s-a detensionat, iar cei doi deputați s-au așezat fiecare în banca sa din Camera Deputaților.
Ulterior, Ionuț Moșteanu a dezvăluit, pe Facebook, ce i-a spus lui Pleșoianu astfel încât deputatul PSD s-a enervat. „Papițoiul Pleșoianu de la PSD nu știe cum să mai iasă în evidență să mai facă și el o știre. După ce l-a premiat Sputnik pentru serviciile aduse rușilor, după ce și-a anunțat candidatura pe prezidențiale azi a sărit la scandal în plen când i-am zis că nu numai Realitatea are datorii la stat, ci și Voiculescu, acționarul Antenelor.”, a scris deputatul USR.

sursa: digi24.ro

Ultima oră