Tot mai mulți șoferi sunt prinși de polițiști băuți la volan. Este și cazul unui bărbat din Rășinari, care a fost depistat, marți noapte, conducând beat, pe Calea Cisnădiei.
„La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, pe Calea Cisnădiei, un alt șofer a fost depistat conducând sub influența alcoolului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Rășinari, al cărui rezultat afișat de aparatul etilotest a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.