Consilierii locali au pe masa viitoarei ședințe două propuneri de acordare a titlului de cetățean de onoare al Municipiului Sibiu. Este vorba despre Silvia Macrea și Hasso Plattner.
Silvia Macrea este deja un nume cunoscut. S-a remercat de foarte mult timp prin munca pe care o depune la Ansamblul Junii Sibiului. Alături de ei Silvia Macrea a făcut cunoscut numele Sibiului și tradițiile muzicale de aici peste tot în lume.
Despre Hasso Plattner însă nu se știu foarte multe la nivel local. Este cel mai bogat german, și unul din cei mai bogați oameni ai planetei. Revista Forbes a estimat averea sa la 6,4 miliarde de dolari fiind astfel pe locul 119 in topul celor mai mari bogatasi din lume. Preotul din Slimnic spune că Hasso Plattner s-ar trage din comună, pentru că toate familiile Plattner au pornit din Ardeal. Dar, cu toate acestea, germanul nu a vorbit niciodată despre acest lucru.
Hasso Plattner a fondat acum 35 de ani compania S.A.P., lider pe piata mondiala a programelor de calculator pentru afaceri, alaturi de alti patru colegi de la IBM. Acum Hasso a ramas doar presedintele comitetului de supervizori ai activitatii SAP si mai detine 12% din actiuni. Este unul dintre cei mai importanti sponsori din domeniul cercetarii stiintifice. SAP are in domeniul aplicatiilor software pentru business o cota de piata de 22% si este inaintea unor alti competitori de marca precum Oracle, Microsoft sau IBM. Compania are o valoare estimata intre 30 si 40 de miliarde de euro, iar anul trecut a avut un profit de doua miliarde de euro. Potrivit propriului site pe internet, SAP are in acest moment 12 milioane de utilizatori, iar filiala companiei din Romania a avut in 2005 o cota de piata de 28,3%, fiind principalul furnizor de aplicatii de afaceri de la noi.
Anul trecut Institutul Hasso Plattner a donat Universității „Lucian Blaga” din Sibiu 4,2 milioane de Euro. Donația este destinată construirii de laboratoare și derulării proiectelor de cercetare, precum și burselor studenților români ai Institutului Hasso Plattner.