Dacă îl vezi pe Makcim pe stradă ai crede despre el că lucrează în vreo multinațională. Probabil că nu ai îndrăzni să îl întrebi nimic pentru că ți-ai închipui că nu vorbește româna. Dar lucrurile stau exact invers. Este un muzician al filarmonicii din Sibiu și vorbește românește aproape la fel de bine ca noi. Și vorbește atât de frumos despre muzică încât nu te saturi să îl asculți. Și nu doar despre muzică, ci despre viață. Despre complexitatea vieții pe care a trăit-o în diferite colțuri ale lumii.
Copilul prieteniei popoarelor
Makcim Fernandez-Samodaiev a acumulat în cei 41 de ani ai săi mai multă experiență de viață cât au alții în 80. S-a născut la Stalingrad (n.r. – actualmente Volgograd), mama sa fiind ucraineancă iar tatăl cubanez. Apoi copilăria și-a petrecut-o în Cuba, iar vacanțele la familia din Rusia. La 17 ani s-a mutat cu familia în Odessa, apoi după câțiva ani în Mexic. Facultatea, mai exact Conservatorul, a decis să o facă în Anvers, Belgia. Acum trăiește în Sibiu, după ce a locuit o perioadă în București. ”Am trăit în foarte multe locuri până acum. Îmi place să spun despre mine că sunt copilul prieteniei popoarelor, pentru că am legat cumva aceste culturi. Le iubesc pe toate pentru că de la fiecare am învățat câte ceva și m-au transformat în omul în care sunt acum”, spune Makcim.
Turul lumii l-a adus la Sibiu
În timpul Conservatorului Makcim a întâlnit-o pe Monica, viitoarea lui soție. După ce s-au căsătorit au trăit o perioadă în Belgia, la Bruxelles, apoi s-au mutat în Mexic. De acolo au decis că cel mai bine le-ar fi în România. ”În Belgia și Mexic este viață bună dacă nu ai copii, te poți bucura de libertate cât ești tânăr. Dar noi deja aveam cele două fete și analizând posibilitățile educaționale pentru viitorul lor am decis că cel mai bine este să venim în România, în țara soției mele. Am luat această decizie și pentru că în Mexic situația economică devenise problematică, intrase în decădere. Am decis că în România este cel mai bine pentru copii”, povestește Makcim.
Așa că ruso-cubanezul Makcim și românca Monica au ajuns la București. Makcim renunțase la un post de profesor de muzică la o universitate din Mexic, dar la București a reușit să se angajeze la Liceul Național de Muzică. ”Mergând prin țară cu concertele – eu cu violoncelul, soția pianistă, am ajuns la Sibiu. Ne-a plăcut extraordinar de mult, este un oraș pitoresc și liniștit. S-a nimerit foarte bine, pentru că la Filarmonica de aici aveau nevoie atât de violoncelist cât și de pianist. Așa că ne-am mutat la Sibiu”, povestește muzicianul. Și așa familia Fernandez- Samodaiev -Florescu a ajuns să trăiască în orașul lui Hermann.
Foto Rareș Helici
Muzica vorbește toate limbile
Între timp celor două fete ale familiei li s-a adăugat și un băiețel și cu toții se pare că au înclinații artistice. ”La Sibiu am reușit să facem ceea ce ne-am propus. Pe lângă Filarmonică și concertele de aici am reușit să deschidem stagiune de muzică de cameră la sediul FDGR. Muzica de cameră este diferită de cea dintr-o sală de spectacole, este mult mai profundă. Și spectatorii sunt alții. La concertele de cameră vin cei care au o oarecare cultură muzicală, care își doresc o interacțiune mai personală cu muzica. Publicul este diferit între cele două concerte”, explică Makcim.
La fel, ceea ce transmite muzicianul într-un concert de cameră este mult mai profund. ”La un concert pe scenă este o masă de muzicieni și rareori iese cineva în evidență, factorul anonimatului este mare. La muzica de cameră este altfel, emoția este mai puternică pentru că sunt maxim șase persoane pe scenă. Energia transmisă astfel este mai mare, interacțiunea dintre muzician și public devine mai personală ”, spune Makcim.
Muzica nu se înțelege, se ascultă
Makcim Fernandez vorbește despre muzică nu cu îndârjire, ci cu o pasiune moderată. Dă de înțeles că nu vrea să fie extremist în promovarea ei, ci o înțelege și o acceptă ca fiind parte din viața noastră a tuturor. ”Muzica există chiar dacă nu am face-o noi. Sunete există peste tot. În natură, în vorbele noastre, suntem înconjurați de sunete. Partiturile pe care le cântăm noi nu sunt altceva decât un ghid, compozitorul a creat un ghid, dar muzica se ascultă peste tot, e prezentă mereu”, spune Makcim.
Cât despre muzica clasică pe care el o interpretează, Makcim spune că nu se înțelege, ci se ascultă. ”Foarte mulți dintre cei care vin la concerte spun că trebuie înțeleasă muzica clasică. Nu este așa. Trebuie ascultată. Și ascultată cu mintea goală, fără să te gândești la facturi sau dacă ai stins lumina. Atunci te conectezi la ceea ce se întâmplă pe scenă și la ceea ce transmit cei din spatele instrumentelor. Între muzician și spectator se leagă ceva în timpul concertului. De exemplu, la unul din concertele de cameră în prima parte am simțit că publicul nu este conectat. Se simte lucrul ăsta. La pauză le-am explicat cum trebuie ascultată muzica, cum să o simtă, iar la finalul concertului au aplaudat în picioare. Atunci misiunea mea își atinsese scopul”, își amintește muzicianul.
Cel mai bun exemplu că muzica este pentru toată lumea îl are Makcim. ”Unul din cele mai emoționante momente și cel mai bun public l-am întâlnit în Mexic, când am fost să interpretăm pentru niște indieni, localnici. Niciodată nu ascultaseră muzică clasică, așa că nu aveau niciun fel de preconcepție. Au stat nemișcați pe tot parcursul concertului, iar la final aveau lacrimi în ochi. Au spus că nu știau că există așa ceva. Oamenii aceia au ascultat muzica cu inima deschisă, liberi de ei înșiși, cu sufletul liniștit. Exact așa cum trebuie ascultată.”, își amintește muzicianul.
Și dacă nu îl credeți pe Makcim, încercați experiența. Alungați toate gândurile, aduceți liniștea în minte și suflet și nu încercați să înțelegeți, ci să ascultați și să simțiți. Apoi deschideți ochii și realizați ce ați trăit. Muzica!
Felicitari, Roxana, pentru acest articol-portret!