FOTO Medicii sibieni avertizează: Nu mai daţi antibiotice la copii de capul dumneavoastră

Tot mai mulţi părinţi preferă să le dea copiilor bolnavi, medicamente, fără să meargă la medic. Mulţi se iau după ce scrie pe Internet şi aşa cei mici ajung să aibă o imunitate tot mai scăzută, după ce li se dă să înghită antibiotice, de care medicii habar nu au. Farmaciştii recunosc că se luptă cu sibienii care preferă să ia antibiotice, fără se mai ducă la doctor.

Directorul Spitalului de Pediatrie: Am pierdut războiul cu bacteriile!

Directorul Spitalului de Pediatrie din Sibiu, medicul Stelian Banciu, a transmis un apel disperat azi: nu mai dați medicamente copiilor, fără să mergeți întâi la doctor!  Managerul spitalului de copii din Sibiu cere ca antibioticele să nu se mai poată cumpăra fără reţetă, în farmacii. „Am pierdut războiul cu bacteriile. Am crezut că era antibioticelor va rezolva şi problema infecţiilor bacteriene. Nu. Din păcate, nu. (…) Au apărut bacteriile multirezistente, care dau mare, mare bătaie de cap. Încă o problemă în ţara românească, automedicaţia. Sigur şi foarte multe informaţii vin şi pe alte canale decât cele directe de la medic şi nu în urma unui consult. Ne putem informa de pe Internet şi se practică la scară foarte mare automedicaţia, care nu duce decât la o scădere a imunităţii, la selectarea unor bacterii multirezistente în faţa cărora suntem practic fără arme”, a declarat medicul Stelian Banciu. FOTO Medicii sibieni avertizează: Nu mai daţi antibiotice la copii de capul dumneavoastră

Medicii și farmaciștii sibieni: În România, ca la nimeni

Medicii de la Spitalul de Pediatrie se confruntă cu tot mai mulţi părinţi care le spun şi ce fel de antibiotic preferă ei pentru copiii lor. „Este o practică foarte curentă. Toată lumea ştie să se trateze. O rugăminte aş avea. Încercaţi să intraţi în farmacii să cumpăraţi antibiotice. O să reuşiţi să le cumpăraţi. Nicăieri în lume acest lucru nu se întâmplă. Antibioticele se eliberează doar pe bază de reţetă. Din păcate, în România poţi să îţi achiziţionezi antibiotice şi fiecare ştie cât de bine îi face dacă îi dă antibiotic copilului lui şi ştie exact ce antibiotic. De multe ori vine la medic şi în urma consultului şi transmite aş prefera acel antibiotic că ştiu că-i face bine. Cred că o mai bună informare este absolut necesară şi trebuie să crească încrederea în medici şi în actul medical”, a arătat medicul Stelian Banciu.

Farmaciștii sibieni recunosc: „Facem apel la pacienţi să nu mai insiste pentru antibiotice fără reţetă”

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Sibiu, Felicia Gligor, cere şi ea o altă reglementare în România, pentru ca să se oprească automedicaţia cu antibiotice. „Pacienţii români, dacă suntem cinstiţi, ştiu şi eu din practica mea în farmacie, că am avut destule discuţii cu pacienţii, deci, atâta umblă până pe cineva lămuresc. Sunt foarte mulţi români din aceştia. Insistă până nu mai scapi de ei. În general, farmaciştii nu eliberează şi duc o luptă de lămurire să nu înghită şi să nu ia fără recomandare, dar prea puţini pricep, este adevărat lucrul acesta. Chiar am discuţii nenumărate cu farmaciştii care îmi spun că sunt asaltaţi. Fenomenul de automedicaţie este real şi noi, farmaciştii, facem un apel către pacienţi să nu mai insiste şi să nu încerce să îşi administreze singuri”, a declarat preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Sibiu, Felicia Gligor.

Ultima oră