ninsoare puternică până deseară la sibiu. apoi temperaturile se schimbă

Sibiul se află sub cod galben de ninsori până miercuri dimineața la ora 2. Meteorologii anunță însă că ninsorile vor fi abundente până marți seara, după care lucrurile se vor liniști.

Marți este o zi veritabilă de iarnă la Sibiu, cu ninsoare abundentă și vânt. Vremea va fi la fel până spre noapte. Apoi, ninsorile se vor restrânge, la munte probabil că vor mai fi precipitații mixte.

Temperaturile vor scădea în noaptea de marți spre miercuri și se vor încadra între -8 și -5 grade celsius, la fel ca și în noaptea de miercuri spre joi. Apoi, nu vor mai scădea sub -2 grade celsius.

Apoi, gradele din termometre sor urca încet. Miercuri vor fi 2 grade, pentru ca joi să se înregistreze 3 grade celsius.

Stratul de zăpadă era de 80 de centimetri la Păltiniș marți dimineața, iar la Bâlea de 229 de centimetri. Dar, după ninsorile de peste zi acesta a crescut.

Ultima oră

Comentariul meu