Doi alpiniști începători s-au rănit grav, după ce au căzut într-o râpă în Munții Făgăraș, sâmbătă seara. Oamenii au urcat pe Valea Sâmbetei până la Colțul Bălăceni pentru cățărare.
Potrivit jandarmilor, un grup de apliniști începători a solicitat ajutor, sâmbătă seara, după ce a urcat pe Valea Sâmbetei din Munţii Făgăraș până la Colţul Bălăceni pentru căţărare, iar doi dintre aceștia au căzut, necesitând îngrijiri medicale.
Pentru recuperarea persoanelor rănite au intervenit trei lucrători și un voluntar din cadrul Salvamont, precum și șapte jandarmi montani de la Postul de Jandarmi Montan Sâmbăta.
Salvatorii au constatat că una dintre persoanele rănite avea nevoie de ajutor medical, deoarece exista posibilitatea ca ambele picioare să îi fie fracturate și prezenta contuzii grave la nivelul capului.
De asemenea, cealaltă persoană rănită avea lovituri la nivelul mâinilor și capului, dar a putut coborî singură.
Cei doi au fost conduși prima dată la o cabană a Salvamont, unde au primit îngrijiri medicale, apoi au fost coborâți până în staţiunea montană Sâmbăta, de unde au fost preluaţi de ambulanţe si transportaţi la spitalul din Făgăraș.
Cei doi făceau parte dintr-un grup de tineri români și francezi, persoanele rănite fiind o fată de 27 de ani din București și un bărbat de 28 de ani, din Franța.