VIDEO Birț despre scandalul impresarilor moldoveni: ’’Nu au niciun amestec la FC Hermannstadt’’

Teodor Birț, președintele FC Hermannstadt, a dezmințit, în conferința de presă de vineri, implicarea unor agenți de jucători din Republica Moldova în activitatea clubului pe care îl conduce. Oficialul grupării sibiene a avut o nouă reacție după cea din cotidianul național care a publicat această informație.

”Mă deranjează foarte mult faptul că se dorește neapărat inducerea unor aspecte care nu au nimic în comun cu realitatea. Mă refer la acele articole care au apărut vizavi de niște impresari moldoveni despre care se spune că ar controla anumite lucruri la clubul nostru. În momentul în care au apărut în mass-media aceste informații, am venit repede cu o replică. Am spus că nu au niciun fel de amestec la noi în club, nu au nicio legătură cu jucătorii noștri, nici cu antrenorul nostru, cu nimeni. Dar, se insistă, pentru că, după poziția pe care am luat-o, a apărut un alt articol în care s-a spus că Birț recunoaște legătura cu impresarii. Dacă am spus că i-am cunoscut pe acei oameni, iar cu unul dintre ei m-am întâlnit de 3 ori pe 3 stadioane… Normal, te întâlnești cu un om, îl saluți, dar asta nu înseamnă că ai legătură cu el. Din punctul meu de vedere este o mare tâmpenie. N-aș vrea să consider că, încet-încet, se încearcă inducerea anumitor tensiuni în club, dar nici nu-mi convine să apară anumite lucruri care nu au nimic în comun cu adevărul, lucruri pe care încerc să le precizez, vin cu argumente, cu explicații, dar în continuare se pare că se dorește neapărat să fim asociați cu aceste persoane. (…) Acești oameni nu au niciun fel de amestec în clubul nostru, nu au niciun fel de legătură în ceea ce înseamnă echipa, banca tehnică și parcursul nostru din acest an competițional. Mi-aș dori tare mult să nu mai fim asociați cu persoane care nu au tangență, nu au legătură cu noi”, a afirmat Birț.

În urmă cu câteva zile, GSP a publicat un articol în care FC Hermannstadt era inclus în rândul cluburilor din Liga 1 care s-ar afla în sfera de influență a impresarilor Arcadie Zaporojanu și Octavian Moraru. Președintele clubului sibian a replicat – tot pentru publicația respectivă – că FC Hermannstadt nu este controlată de cei doi agenți, așa cum s-a scris, recunoscând totuși că s-a întâlnit întâmplător cu aceștia, cu ocazia unor meciuri. Cotidianul în cauză a revenit asupra subiectului, considerând că Birț ar fi recunoscut legăturile cu Moraru și Zaporojanu, lucru infirmat cu ocazia acestei conferințe de presă de oficialul ”alb-roșilor”.

Ultima oră