Noua toaletă publică din Parcul Sub Arini vandalizată după doar două zile

Nici nu a fost bine inaugurată că toaleta publică pe care municipalitatea sibiană a cheltuit aproximativ 230.000 de lei, a fost vandalizată de persoane necunoscute.

Geamurile de la două din ușile de termopan ale toaletei au fost sparte de persoane necunoscute. Primăria Sibiu a demarat o anchetă și caută făptașii. ”Serviciile abilitate efectuează verificări în prezent, analizând și imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă pentru a identifica făptașul. Sticlele vor fi înlocuite în următoarele zile, urmând ca prejudiciul sa fie recuperat după ce va fi identificată persoana care a distrus aceste bunuri publice”, a explicat pentru oradesibiu.ro, Mirela Gligore, Șef Serviciu Comunicare, Relații Externe și Marketing la Primăria Municipiului Sibiu.
” Este regretabil că se comit astfel de fapte prin care se distrug bunuri plătite din banii sibienilor”, mai spune reprezentanta primăriei Sibiu.
Reamintim că în urmă cu două zile, municipalitatea a anunțat că a finalizat investiția din parcul Sub Arini, respectiv construcția unei toalete publice, o utilitate publică necesară în contextul unui număr tot mai mare de persoane care folosesc parcul mai ales în sezonul cald.
CITIȚI ȘI: FOTO – Noua toaletă publică din parcul Sub Arini este gata. Arată bine!
Valoarea investiției este de 230.000 de lei, incluzând construcția clădirii, amenajarea spațiilor interioare prin placarea cu gresie și faianță, dotarea spațiilor cu obiecte sanitare și conectarea la apă, canalizare și curent electric. Vedeți AICI mai multe foto și detalii!

Ultima oră

Participă la discuție

4 Commentarii

Publică

  1. Sigur e mana de oltean, aici.. Unde au venit au făcut prăpăd și o sa mai facă! D aia sărăcia e in floare în locurile de unde au venit. O fi câțiva olteni, oameni faini, care au deprins obiceiurile ardelene, dar sunt f putini și deja sau „ardelenizat” tocmai de aceea îmi pare rău că fac afirmația de mai sus și generalizez, dar asta i adevărul!! Și cu timpul o sa fie și mai urat…

  2. Camere video și introducerea polițiștilor comunitari!
    Primăria Sibiu are vină!
    Trebuie reintroduși polițiștii comunitari în haine civile!
    Câte 2 în fiecare cartier altfel Sibiul se va transforma într-o junglă!