șoferul sibian care a băgat în comă o tânără gravidă a fost reținut miercuri de poliție

Polițiștii sibieni l-au reținut miercuri pe sibianul D.A., cel care weekend-ul trecut s-a urcat beat la volan și a provocat un accident în urma căruia o adolescentă de 17 ani și o tânără de 21 de ani care era și gravidă, au fost rănite (detalii și foto AICI). Între timp tânăra a pierdut sarcina (Detalii AICI).

La data de 6 februarie, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au emis ordonanță de reținere 24 de ore față de conducătorul auto care a produs accidentul grav din data de 3 februarie, la intrarea în municipiul Sibiu.
Reamintim faptul că, la data de 3 februarie, în jurul orei 03,50, la intersecția sens giratoriu dintre DN 1 și strada Doamna Stanca, Șelimbăr, un șofer în vârstă de 34 de ani, sibian, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar.
Impactul a dus la rănirea gravă a celor două pasagere, în vârstă de 17, respectiv 21 de ani, aflate în autoturismul condus regulamentar, precum și rănirea ușoară a șoferului acestui auto, în vârstă de 26 de ani, toți trei din județul Alba.
VEZI AICI FOTO ȘI DETALII DE LA ACCIDENT

Șoferul vinovat avea alcoolemie mare
La testarea alcoolscopică a conducătorului auto care a provocat accidentul a rezultat o concentrație de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
CITEȘTE ȘI: Victima unui şofer beat, o sibiancă a pierdut sarcina, fiind în comă
”În urma rezultatelor analizelor probelor biologice realizate în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, la data de 6 februarie, față de șoferul sibian s-a luat măsura reținerii 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu”, spun cei de la IPJ Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu