Fostul preot Cristian Pomohaci a scăpat de puşcărie, după ce procurorii ar fi clasat dosarul penal în care acesta era cercetat pentru raporturi sexuale cu minori, potrivit mai multor surse media. Indiferent ce au decis procurorii, Mitropolia Ardealului rămâne fermă: Cristian Pomohaci nu se întoarce să slujească în altar. De doi ani de zile, de când a fost pedepsit, Cristian Pomohaci nu a contestat decizia luată de preoţii care l-au judecat la Sibiu. Pomohaci rămâne interpret de muzică populară, fiind unul din cei mai apreciaţi de public.
A scăpat de puşcărie, după ce procurorii au clasat dosarul
Caterisit de Biserica Ortodoxă Română după scandalul uriaș izbucnit în urma unei înregistrări apărute în presă în care încerca să corupă sexual un adolescent de 17 ani, Pomohaci poate răsufla ușurat acum. Procurorii susțin că au trecut deja mai mult de zece ani de la faptele menționate în dosar, astfel dosarul a fost clasat, potrivit România TV.
Pomohaci nu va putea fi preot din nou
Decizia procurorilor în cazul Pomohaci, nu schimbă cu nimic sentinţa dată de instanţa bisericească, în toamna lui 2017, la Sibiu. Cristian Pomohaci nu mai are cum să fie preot creştin ortodox, pentru că tribunalul bisericesc l-a găsit vinovat de mai multe acuzaţii. „Decizia nu are cum să se schimbe, pentru că a fost, pe lângă această suspiciune de pedofilie, au fost multe alte capete de acuzare, care au fost dovedite şi pe baza cărora Consistoriul s-a pronunţat şi a aplicat pedeapsa depunerii din treaptă”, a declarat luni, pentru oradesibiu.ro, secretarul Mitropoliei Ardealului, preotul Cristian Vaida. Potrivit acestuia, din octombrie 2017 de când a fost exclus din preoţie, Cristian Pomohaci nu a contestat decizia luată de instanţa bisericească.
A recunoscut că a făcut evaziune fiscală şi a acceptat condamnarea cu suspendare
În septembrie 2018, fostul preot Cristian Pomohaci a recunoscut că a făcut evaziune fiscală şi a acceptat să primească un an de închisoare cu suspendare. Anul trecut, Pomohaci a încheiat un acord cu procurorii de la Parchetul General, fiind condamnat la un an de închisoare cu suspendare și trei luni de muncă în folosul comunității. „În cursul zilei de astăzi, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 478 – 484 din Codul de procedură penală, au semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul Pomohaci Cristian Dorin având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, respectiv săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (11 acte materiale)”, se arată într-un comunicat al Parchetului General din septembrie 2018. Procurorii l-au determinat pe Pomohaci să plătească peste 680.000 de lei, adică peste 150.000 de euro. „Procurorii susţin că, în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, Pomohaci a declarat la organul fiscal teritorial venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate, suma nedeclarată ridicându-se la 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă unui număr de 11 imobile, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 136.572 lei (din care suma de 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 21.885 lei contribuţia la asigurările sociale de sănătate). Parchetul menţionează că Pomohaci a plătit acest prejudiciu”, potrivit agerpres.ro.
Se află sub supraveghere și nu are voie să plece din țară fără acordul instanței
„Acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu inculpatul stipulează, totodată, interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei, precum şi interzicerea ca pedeapsă accesorie a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, afirma în septembrie 2018, Parchetul General. Termenul de supraveghere stabilit în acest caz este de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, perioadă în care Pomohaci are mai multe obligaţii: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Totodată, pe durata termenului de supraveghere, Pomohaci are obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.
Avertizat de instanța preoțească, dacă face noi abateri
Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a anunţat din toamna lui 2017, că se va autosesiza dacă fostul preot Cristian Pomohaci mai are abateri şi ca laic, potrivit unui comunicat de presă. „În cazul în care fostul preot va continua să stăruie în săvârşirea abaterilor pentru care a fost sancţionat sau a altor abateri şi mai grave, instanţa bisericească se poate autosesiza, urmând să-l judece ca pe un laic, cu pedepsele prevăzute de Sfintele Canoane”, se arată în comunicat.
Pomohaci a cerut să fie retras din preoție, după ce a fost pedepsit de preoți
Pomohaci a cerut în scris Arhiepiscopiei Sibiului, după încheierea şedinţei de judecată a Consistoriului Mitropolitan din 2017, să admită „retragerea din preoţie”. Consistoriul Mitropolitan i-a înaintat în octombrie 2017, fostului preot Pomohaci „Hotărârea nr. 4 din 5 octombrie 2017, motivată şi însoţită de Decizia sinodală nr. 4 din 6 octombrie 2017, a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, prin care această hotărâre a devenit definitivă (adică nu doar pentru o perioadă limitată de timp!) şi irevocabilă (adică nu poate fi atacată cu recurs) (cf. art. 55 din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române)”. Cristian Pomohaci nu mai este preot din 28 iulie 2017, când Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei l-a caterisit. Dosarul de caterisire a fost rejudecat şi completat de Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.
De ce nu mai e preot Cristian Pomohaci
Tribunalul bisericesc de la Sibiu a decis în 2017 că Pomohaci nu mai poate fi preot niciodată, fiindu-i aduse patru acuzații: prima abatere este una morală, iar restul sunt pastoral-liturgice şi dogmatice. Pomohaci a fost acuzat de biserică, de „denaturarea cu bună ştiinţă a Sfintei Liturghii şi a altor rânduieli liturgice ale Bisericii Ortodoxe”. Consistoriul Mitropolitan a mai susţinut în 2017, că Pomohaci a denigrat Biserica „prin declanşarea şi întreţinerea unui scandal mediatic fãrã precedent”.
Pomohaci rămâne interpret de muzică populară
Cristian Pomohaci rămâne unul din cei mai apreciaţi interpreţi de muzică populară. Dovadă, succesul lui de fiecare dată când a urcat pe scenă. Şi la Sibiu, Pomohaci a fost invitat să cânte la festivalurile de folclor.