Acesta da tupeu – Sibian prins fără permis și mașina cu numere false pe strada Goga

Un tânăr de 28 de ani are dosar penal pentru trei infracțiuni, după ce în weekend-ul trecut a fost prins că mergea în trafic cu mașina fără să aibă permis, neînmatriculată și cu numere false.

La data de 2 februarie, în jurul orei 17,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Octavian Goga de către un localnic în vârstă de 28 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că sibianul nu deține permis de conducere, autoturismul nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe auto este fals.
În consecință, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. foto – arhivă

Ultima oră