Zeci de elevi și preșcolari trimiși acasă din cauza virozelor în judeţul Sibiu
FOTO - Arhivă

Un număr de 80 de copii de la o grădiniță și două școli din județ, una din municipiul Sibiu, cealaltă din municipiul Mediaș au fost trimiși acasă din cauza virozelor respiratorii. Copiii au intrat mai repede în vacanţă, cu trei zile. Inspectoratul Școlar Județean spune că nicio școală nu este închisă, încă două clase de elevi și o gripă de grădiniță nu mai fac cursuri începând de azi, din cauza măsurilor luate odată cu epidemia de gripă.

Trimişi acasă de la o grădiniţă şi două şcoli

Elevii dintr-o clasă de la Școala Gimnazială nr. 4 și o grupă de grădiniță din municipiul Sibiu au fost trimiși acasă, după ce s-a constatat că sunt prea mulți copii bolnavi cu viroze. „Nu sunt şcoli închise, ci clase care au suspendat cursurile din cauza numărului mare de elevi cu viroze. Sunt trei clase: una pregătitoare la Școala Gimnazială Hermann Oberth din Mediaș, o clasă pregătitoare la Școala Gimnazială nr. 4 din Sibiu și o grupă mică la grădiniță în  Sibiu. Sunt în jur de 80 de copii care au cursurile suspendate în aceste trei zile, după care se intră în vacanţă”, a declarat  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu. Constantin Dincă.

Ultima oră