Șoferul care a lovit pilonii de la intrarea în Piața Mare, reclamat la poliție

Șoferul care duminică a forțat intrarea în Piața Mare și a trecut peste pilonii care restricționează trecerea, a fost reclamat la poliție de către Primăria Sibiu. Polițiștii trebuie să îl identifice și să îl tragă la răspundere pentru distrugere.

”Având în vedere că autorul faptei a părăsit locul accidentului și nu a contactat serviciul public amintit în ziua respectivă și nici în ziua următoare (luni 28.01.2019), SPADPP a sesizat Inspectoratul Județean de Poliție în vederea identificării conducătorului auto pentru recuperarea eventualelor daune cauzate”, a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Șoferul în cauză a fost filmat duminică în timp ce trecea peste pilonii care restricționează accesul în Piața Mare din Sibiu.

Bărbatul a povestit pentru Ora de Sibiu că din cauza soarelui nu a observat pilonii care atunci se ridicau.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică