Primăria Sibiu a amendat sute de sibieni care nu au întreținut corespunzător fațadele caselor în care locuiesc. Printre cei amendați însă se află chiar două instituții, proprietari ale unor imobile, aflate în subordinea municipalității.
Serviciul Public de Administrare a Fondului Locativ al Municipiului Sibiu administrează 1.242 de locuințe. Dintre acestea aproximativ 400 sunt locuințe ANL. Restul însă, marea majoritate, au nevoie de întreținere a fațadei. Doar că Poliția Locală a aplicat 47 de sancțiuni acestui serviciu pentru neîntreținerea corespunzătoare a unora dintre imobile. ”Precizăm faptul că în multe dintre cazuri, în imobilele respective mai sunt și alți coproprietari care trebuie să contribuie cu cotă parte la aceste lucrări de reabilitare”, a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
SC Urbana, și ea instituție aflată în subordinea Primăriei Sibiu, are de plătit câteva amenzi. Mai exact 6, amenzi date de Poliția Locală tot pentru neîntreținerea corespunzătoare a imobilelor. ”Cele 6 spații sunt pivnițe sau magazii sau au fost revendicate și deci Urbana nu poate executa lucrările de reabilitare necesare din cauza prevederilor legale privind clădirile pentru care există cereri de retrocedare nesoluționate”, spune Mirela Gligore.
SC Urbana SA deține în concesiune 4 spații integral și alte 92 de spații comerciale în imobile cu alți coproprietari.
Până acum peste 400 de proprietari au primit amendă pentru că nu au îngrijit fațadele imobilelor.
Una din clădirile amendate de Primărie și care este administrată de Fondul Locativ se află în Piața 1 decembrie la numărul 8. Fiecare din cei doi proprietari au de plătit 1500 de lei. Dar, cei care locuiesc aici spun că nimeni din instituția Primăriei nu a luat vreo măsură după ce s-au depus sesizări pentru începerea lucrărilor de reabilitare.