nu este pericol de gripă în şcolile din sibiu - copiii merg la cursuri

Toate grădiniţe şi şcolile din judeţul Sibiu rămân deschide. Elevii vor merge la cursuri, după ce medicii au decis că nu există niciun pericol să avem vreo epidemie de gripă. Părinţii sunt sfătuiţi să îşi ducă copiii la medic, de îndată ce văd că au răcit.

Medicii au decis că nu există probleme

nu este pericol de gripă în şcolile din sibiu - copiii merg la cursuri

Copiii au fost consultaţi în această dimineaţă de medici, făcându-se triajul lor. În urma centralizării datelor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu anunţă că nu se va închide nicio şcoală. “Astăzi toţi au trimis că nu sunt cazuri deosebite prin care să se închidă şcolile”, a declarat azi, pentru oradesibiu.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, Constantin Dincă. Potrivit acestuia există şcoli în care se înregistrează un număr de 30-40 de copii care lipsesc de la cursuri, dar nu toţi absentează din cauză că sunt bolnavi, unii au plecat în excursii, având deja situaţia şcolară clarificată. O şcoală se poate închide din cauza infecţiilor respiratorii, doar dacă peste 20 la sută din elevi lipsesc cel puţin 3 zile pentru că sunt răciţi, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu.

Ultima săptămână de şcoală

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că şcolile nu vor fi închise săptămâna aceasta, având în vedere că este final de semestru şi se încheie situaţiile şcolare, potrivit agerpres.ro. Ministrul i-a sfătuit pe părinţi să-i ducă pe copii mai întâi la medic dacă suspectează că aceştia prezintă simptome de gripă sau răceală. „Să nu-i ducă la şcoală dacă consideră că sunt suspectaţi, să-i ducă la medic întâi şi întâi şi după aceea medicul să decidă ce trebuie să facă copilul”, a mai spus Andronescu.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică