STUDIU Cum se „traduc” expresiile faciale ale pisicilor

Un studiu realizat de Universitatea Lincoln dezvăluie secretele expresiilor faciale ale pisicilor. De cele mai multe ori, acestea exprimă relaxare, frică ori chiar frustare.

Cercetătorii au analizat 29 de pisici domestice aflate într-un adăpost pentru animale din Canada, utilizând un nou tip de program computerizat, numit Cat FACS, pentru detectarea schimbărilor expresiei animalelor, relatează IFL Science.

STUDIU Cum se „traduc” expresiile faciale ale pisicilor

Conform analizelor, expresia facială a pisicii oscilează între ,,relaxare, angajament, frică şi frustrare.
„În cazul de faţă nu poate fi vorba despre fericire sau tristeţe. Atunci când pisicile clipesc lent îşi arată indiferenţa sau faptul că nu sunt impresionate de acţiunile stăpânilor lor, oamenii. În timp ce clipitul excesiv exprimă o mimică a fricii. De asemenea, sâsâitul şi lingerea nasului au indicat frustrarea. Atunci când sunt calme, pisicile îşi înclină capul şi se holbează la obiectele aflate în dreapta sa, nu în stânga. Faţa pisicii este de obicei acoperită de păr, ceea ce face ca deosebirea expresiilor faciale să fie mult mai dificil de identificat”, afirmă cercetătorii care au adăugat faptul că algoritmii lor computerizaţi au reuşit să combată această problemă.

Studiul a fost realizat asupra pisicilor aflate în adăpost, aşadar descoperirea nu se aplică şi pisicilor care convieţuiesc doar cu oameni.
Alte studii recente au concluzionat că pisicile au o viaţă mult mai longevivă decât de obicei, le-ar putea fi frică de castraveţi şi iubesc să rezolve puzzle-uri.
Sursa: descopera.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică