Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una nefastă pentru proprietarii unei gospodării din Biertan. O anexă a luat foc, iar pompierii nu au putut salva mai nimic din ea.
Aceștia au fost chemați în ajutor în jurul orei 5. Focul izbucnise în anexa gospodăriei unde se afla centrala termică și material lemnos. În urma incendiului a ars aproximativ 80% din anexă și lemnul din interior, și nici centrala nu a mai putut fi salvată.
Incendiul a fost produs de funinginea de la coșul de fum neprotejat de materiale combustibile.
Nu au existat victime.