Unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri săseşti, preluate şi de români, este tradiţia numită Fuga lolelor din Agnita, care va avea loc duminică. Agniţenii şi turiştii care vor participa la această tradiţie, vor avea parte de distracţie şi gogoşi. Legenda spune că Agnita a fost salvată de o tânără, în timpul invaziei turcilor, care a făcut zgomot asemenea unei lole.
Parada, fuga şi balul
Lolele vor avea parada duminică, între orele 10.00 şi 12.00, în Agnita. Parada va avea următorul traseu: fabrica IMIX – centru – Incstar. Fuga lolelor este programată între orele 12.00 şi 18.00 prin oraş. La ora 20.00 lumea este invitată la Balul Lolelor.
Ce legătură au lolele cu meşteşugarii
Obiceiul lolelor se practică în perioada de carnaval ce precede Postul Paştelui şi este strâns legat de activitatea breslelor de odinioară. Înainte, tinerii ucenici, aşa-numitele calfe se costumau în piei de animale, însemnate cu semnele breslei, şi sugerau, prin dansuri iniţiatice, meşteşugul practicat. La începutul fiecărui an, breslele îşi alegeau conducătorul, iar evenimentul era marcat prin predarea lăzii de breaslă (Laden forttragen) de la vechiul staroste către noul staroste. Dacă în prezent lada e doar un simbol, o amintire, în trecut aceasta conţinea hârtii cu membrii, actele noului staroste şi ale calfelor, liste cu ucenici, statutul breslelor, câştiguri, dări, steag etc. Ritualul predării lăzii de zestre îmbrăca forma unei procesiuni: agniţeni de origine germană, membrii ai breslelor, îmbrăcau diferite costume şi făceau larmă cu ajutorul unor bice şi talăngi. Aceste personaje mascate erau cunoscute sub numele de lole şi erau menite să protejeze ritualul de înmânare a lăzii şi alaiul de spiritele rele prin zgomot.
Lolele – oameni zgomotoşi, în negru, cu măşti, care alungă spiritele rele
Se spune că în urmă cu 200 -300 de ani lolele erau deghizate în costume multicolore, dar în prezent costumul de lolă este compus din pantaloni şi cămaşă de pânză albă, decorate cu zdrenţe negre, mănuşi albe şi o mască. Masca pictată e confecţionată dintr-o sârmă deasă, încadrată blăniţă de iepure, de jder sau de nurcă; de aceasta sunt cusute, la spate, cârpe negre şi o coadă lungă, împletită din cânepă, cu o fundă colorată. Însemnătatea măştii pare a fi dublă: înspăimântătoare (pentru a evoca legenda Ursulei, cea care a salvat Agnita de asediatorii turci, iar coada lungă aminteşte faptul că eroina cetății a fost o femeie) şi protectoare – pentru că ascunde identitatea celui care o poartă. Uneori bărbații mascați se biciuiau, iar pentru a se evita situațiile de reglare de conturi, după Război s-a luat hotărârea ca lolele să fie numerotate. Dacă o lolă îşi vedea un cunoscut între privitori îl prindea cu biciul, îl învârtea de 3 ori şi-i dădea o gogoaşă din furcuţă. Costumele la unison sunt completate cu accesorii precum: bici împletit din piele, început cu 8 rânduri (Korbatsch), cleştele din lemn crestat– croapănă (Quetsche) pentru gogoşi şi talangă, zuruitoare (Ratsche).
Oricine se poate îmbrăca în lolă
Lolele sunt în număr de 10–30 de persoane, organizate pe grupe de rudenie sau vecinătăţi, al căror conducător este tatăl de vecinătate. În grup participă, alături de bărbaţi, fete, femei şi chiar copiii între 4 şi 5 ani. Lolele sunt împărţite în 9 găşti: fiecare gaşcă se reuneşte dimineața în jurul orei 10.00 la o gazdă, iar apoi se îndreaptă spre locul comun de întâlnire (str. Avram Iancu), unde fac o poza de grup și pleacă în paradă.
Amintiri despre meseriaşii de odinioară: cizmari, croitori, blănari şi dogari
Fiecare lolă își ştie locul în paradă, iar în centru se fac demonstrații de măiestrie și trei opriri, pentru a se etala elementele caracteristice celor patru bresle: breasla cizmarilor, breasla croitorilor, breasla blănarilor şi cea a dogarilor. Parada este condusă de căpetenia breslei cizmarilor (Paradehauptmann) – cea mai mare breaslă, însoţită de doi copii – îngeri păzitori – (Schutzengelchen), care poartă haine identice cu cele ale căpeteniei, pe cap au o pălărie colorată de formă triunghiulară, iar în mână ţin un steguleţ din mătase roşie, brodat cu fir de aur. Ca simbol al breslei cizmarilor, cei trei reprezentanţi purtau o coroană mare, confecţionată din crengi de brad, în vârful căreia erau prinşi un măr şi un clopoţel. Steagul de breaslă, datat cu anul 1767, încheia alaiul breslei cizmarilor. În anul 2011 căpitan al paradei a fost Horst Wellman, fost agniţean emigrat în Germania, care în 1991 a fost ultimul vorbitor al lolelor, lola cu nr. 1. Breasla croitorilor (Schneiderzunft) poate fi recunoscută după căluţul croitorului (Schneiderrößchen) şi personajul mascat (Mummerl), ce defilează cu lada şi steagul de breaslă, încheind cu dansul căluţului. Breasla blănarilor (Kürschnerzunft) este însoţită de două figuri simbolice – coroana blănarilor şi ursul cu ursarul. Pe tot parcursul paradei, coroana, pe marginea căreia sunt fixate patru vulpi care au fiecare, în gură, câte un jder cu ou în dinţi, este învârtită, creând impresia că vulpile ar fi în mişcare. Cel de-al doilea personaj, mascat în blană de urs, dansează pe ritmurile bătăilor de tobă ale unui ursar. Alaiul se încheie cu breasla dogarilor (Faßbinderzunft), reprezentată de un bărbat care învârte, cu iscusinţă, un cerc de butoi pe care sunt puse, în formă piramidală, pahare pline cu vin, fără a vărsa nici o picătură.
Obicei din casă în casă
In timpul paradei, şefii breslelor îşi chemau lolele, cu ajutorul unor zornăitori sau al unui corn de animal. Defilarea alaiului se încheie în faţa Primăriei din Agnita, prin intonarea imnului Transilvaniei – Siebenbürgen Land des Segens, cât şi prin declamarea urărilor de sănătate şi prosperitate în noul an. Către ora amiezii are loc momentul ridicării măștilor; de-acum şi până la ora 17.00, lolele au dreptul să meargă în grupuri pe străzi şi din casă în casă, pentru ca prin pocnete şi zgomotul tălăngilor să alunge spiritele rele. La prieteni se mănâncă gogoşi, se spun bancuri, oamenii se simt bine. Sărbătoarea se încheie cu un bal al lolelor. Iniţial breslele îşi prezentau obiceiul separat, iar începând cu anul 1911 saşii au hotărât să organizeze o paradă comună, cu simboluri pentru fiecare breaslă şi un costum la care toate breslele şi-au adus contribuţia. În anii 80, au fost chiar 600 de lole, astfel că nu puteau face un bal comun, nu aveau locaţie şi făceau mini baluri. În anul 2011 s-au numărat 240 lole, iar anul trecut 160. 
Cum au învăţat românii obiceiul saşilor
Până în 1989 obiceiul lolelor implica exclusiv comunitatea săsească din Agnita şi foarte rar câte un român, bun prieten cu saşii, era acceptat în rândul lolelor, în vreme ce restul comunităţii de români privea parada de pe stradă. După emigrarea masivă în Germania, comunitatea săsească din Agnita a fost tot mai mică şi nu mai avea cine să fugă la lole; de altfel, cei care au plecat au luat cu ei și obiceiul cu toate însemnele. Un grup de români, strânși într-o asociație a lolelor (învăţătorul Bogdan Pătru) a preluat obiceiul şi îl practică alături de sașii care vin din Germania special pentru acest eveniment. Există consecvenţă în ceea ce priveşte parada – nu au schimbat nimic, toate elementele breslelor sunt prezentate în paradă, după modelul german, în costume și cu însemne (lada, steag, drapel) noi, care fac parte din patrimoniul agnițenilor. Semnificativ în acest sens este şi Imnul Transilvaniei, care se cântă în germană, apoi în româneşte, primele 2 strofe şi ultima, care exprimă ideea unităţii, a prieteniei, a dorinţei de egalitate, exprimată şi prin gestică.
Legenda Agnitei – oraşul salvat de o tânără, Ursula
Cea mai veche atestare a acestui obicei, care indică şi conţinutul lui semantic, se găseşte în Indiculus superstitionum et paginarium, din secolul al XVII – lea. Legenda vine din Evul Mediu, secolul al XIII-lea, când Agnita a fost asediată de turci și salvată de o tânără. În amintirea curajului Ursulei, cea care s-a deghizat și cu zgomote i-a speriat pe turci, se sărbătoreşte ziua Ursulei, adică Urzelntag. Aceasta este o variantă de a explica denumirea de Urzeln, cuvânt care nu s-a putut traduce, dar se presupune că derivă de la îmbrăcămintea confecţionată din resturi de textile, numite în dialectul săsesc din Agnita Urzen. Varianta românescă a numelui obiceiului derivă de la faptul că uneori anumiți participanți la paradă se mai îmbătau, şi românii ziceau că s-a făcut ca o lolă. Deşi de-a lungul timpului a prezentat fluctuaţii în modul de practicare şi în numărul de participanţi, obiceiul Lolelor de la Agnita fascinează şi în anul 2011, potrivit datelor şi imaginilor furnizate pentru oradesibiu.ro, de cei de la Junii Sibiului, care se ocupă special de păstrarea tradiţiilor din judeţ. Cei interesaţi de acest obicei, pot afla amănunte de pe pagina de facebook a lolelor din Agnita. Ca şi o curiozitate, denumirea de lole vine de la verbul german “lallen”, care înseamnă a se bâlbâi şi se referă la faptul că cei care poartă mască se exprimă mai greu din cauza costumului.
