koszika & thehotshots, concert electrizant în deschiderea stagiunii icon arts de la biblioteca astra

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, a avut loc, luni, deschiderea celei de-a treia ediții a Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA. Protagoniștii concertului au fost cei de la Koszika & The HotShots, o trupă remarcată din ce în ce mai mult pe scenele din Transilvania pentru concertele sale unice. Sala Festivă a Bibliotecii a fost și de această dată arhiplină, publicul primind cu mult entuziasm sound-ul inovator și interpretarea autentică a celor de la Koszika & The HotShots.

Repertoriul din această seară, eclectic și, în egală măsură, electrizant, a inclus piese ale trupei, prelucrări ale unor cântece folclorice din regiunea Ciucului, dar și piese din repertoriul internațional, toate reunite într-un amalgam muzical care a cuprins influențe jazz, funk, disco, pop-rock, reggae, bossa nova sau indie. De apreciat sunt exuberanța și pregătirea solistei Koszorus Krisztina Koszika, remarcându-se prin vocea matură și nuanțată, spiritul ludic al acompaniamentului și energia cu care instrumentiștii și-au abordat programul. Piesele „Ezadal” („Piesa asta”), „Get on the Funk”, „Hangolj Ram!” („Acordează-te pe frecvența noastră”), „DJ Saved My Life”, „Macksabál” („Balul pisicilor”), „Shine” sau „No Lies” au impresionat prin improvizație și viziune interpretativă. Și-au meritat pe deplin aplauzele Koszorus Krisztina Koszika – voce, Asztalos Zsolt – tobe, Éltes Áron – saxofon, Sardi Tamas – synth, Szász Csaba – chitară și Zonda Attila – bas.

koszika & thehotshots, concert electrizant în deschiderea stagiunii icon arts de la biblioteca astra

koszika & thehotshots, concert electrizant în deschiderea stagiunii icon arts de la biblioteca astra

Astfel, Koszika & The HotShots demonstrează încă o dată originalitatea și expansivitatea cu care pot fi abordate live stiluri muzicale diferite, reflectând gustul muzical al fiecăruia dintre membrii trupei. De altfel, aceștia se numără printre câștigătorii a numeroase premii muzicale, solista fiind laureată a unor prestigioase concursuri de jazz, în 2016, la Sibiu Jazz Festival obținând premiul „Cea mai bună vocalistă”.

koszika & thehotshots, concert electrizant în deschiderea stagiunii icon arts de la biblioteca astra

„Am avut emoții venind spre concertul de la Sibiu, nu știam la ce să ne așteptăm, dar… seara s-a încheiat cu o stare fantastică de bună dispoziție! Am simțit publicul aproape, chiar dacă am cântat în mai multe limbi, fapt ce dovedește o dată în plus că MUZICA este limbajul universal, vibrațiile ei având puterea de a ne aduce împreună! Iar trăirea unor asemenea momente frumoase ne dau impulsul de a merge mai departe, mai ales că dorim să începem un nou proiect în care vom colabora cu alți muzicieni din țară. Se va numi Funkylvania, se va derula pe YouTube și va urmări atragerea de noi categorii de public, inclusiv din străinătate”, a spus Koszika, solista trupei.

koszika & thehotshots, concert electrizant în deschiderea stagiunii icon arts de la biblioteca astra

Cu prilejul evenimentului de luni seară, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a expus o serie de lucrări reprezentative pentru muzica secolului XX, în dialog cu eclectismul concertului. Expoziția a cuprins lucrări de referință din lumea jazz-ului, muzicii soul, funk sau rhythm & blues. Iubitorii de CD-uri de colecție, viniluri pot avea acces și împrumuta materiale audio și video din colecția muzicală vastă a Compartimentului ARTE, unde pot regăsi reprezentate aproape toate genurile muzicale.
Nu în ultimul rând, această seară animată muzical a fost încheiată cu succes de o degustare de vinuri bio, oferite de Senator Wine, partenerii evenimentului.

koszika & thehotshots, concert electrizant în deschiderea stagiunii icon arts de la biblioteca astra

Următorul eveniment al Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA va avea loc luni, 4 februarie 2019, de la ora 19:00. Concertul constituie o nouă surpriză pentru publicul acestei Stagiuni, fiind în pregătire un program inedit de operă și operetă în care artiștii lirici invitați vor intrepreta compoziții celebre din spațiul muzical românesc și universal.
Intrarea va fi liberă prin rezervarea locurilor la adresa bjastra2@gmail.com

Ultima oră

Comentariul meu