Virozele respiratorii și gheața au făcut victime la Sibiu

Gheața de pe trotuare le dă bătăi de cap sibienilor. Aceștia au ajuns, din nou, în număr mare la spital, după ce au alunecat și au căzut. Totodată, 29 persoane au ajuns la urgențe, fiind diagnosticați cu viroză respiratorie.

În ultimele 48 de ore, la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu, s-au prezentat 12 pacienți căzuți pe gheață. „Niciunul dintre ei nu a fost internat, fiind, în general, doar contuzii și traumatisme”, anunță reprezentanții Spitalului Județean Sibiu.
De asemenea, 29 de pacienți au fost diagnosticați cu viroză respiratorie. Dintre aceștia 18 sunt femei iar 11 bărbați, vârstele pacienților situându-se între 21 și 85 ani. Nu s-au înregistrat cazuri foarte grave, 27 dintre pacienți au plecat cu recomandări medicale. Internați au rămas un bărbat de 21 de ani, în cadrul Secției Boli Infecțioase și o femeie de 36 de ani, în cadrul secției Obstetrică-Ginecologie, aceasta având și o afecțiune ginecologică.
Totodată, s-au consemnat și trei cazuri de etilism, toți fiind bărbați.

Ultima oră