Ca-n filme: Un șofer beat a fugit de polițiști și a intrat cu mașina într-o poartă
FOTO arhivă

Fugă ca în filme. Un tânăr de 19 ani din Mediaș s-a urcat beat la volan și, atunci când polițiștii i-au dat semnale regulamentare pentru a opri, acesta și-a continuat drumul. S-a oprit la două străzi mai departe, în poarta metalică a unui imobil.

Totul s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, la Mediaș. „La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 03,15, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Sibiului, un tânăr în vârstă de 19 ani, localnic, nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, și-a continuat deplasarea pe strada Herman Oberth, iar la efectuarea virajului la dreapta pentru a pătrunde pe strada Axente Sever, din cauza vitezei excesive, a derapat și a intrat în coliziune cu poarta metalică a unui imobil”, trasmit reprezentanții IPJ Sibiu.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
La testarea alcoolscopică a șoferului, a rezultat o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, medieșeanului fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.
Date fiind cele constatate, în cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră