Pe 31 ianuarie 2019, are loc premierea sportivilor și a antrenorilor care s-au remarcat în competițiile din cursul anului trecut. Evenimentul, denumit GALA SPORTULUI, va avea începând cu ora 16.30, în sala de conferințe a Consiliului Județean Sibiu.
Nominalizările sportivilor și a antrenorilor vor fi făcute de către cluburile sportive din județul Sibiu. Astfel se face un apel către cluburi pentru a trimite propunerile pentru cel mai bun sportiv și cel mai bun antrenor al judeţului Sibiu în anul 2018 pentru categoriile sport olimpic şi neolimpic. Alte două categorii pentru care vor fi decernate premii sunt: merit pentru întreaga activitate și ambasador al sportului în județul Sibiu.
Propunerile pot fi trimise până vineri, 18 ianuarie, inclusiv, la sediul Consiliului Judeţean Sibiu, str. General Magheru, nr.14 sau la adresa de email crina.sim@cjsibiu.ro, urmând să fie analizate de către o comisie formată din reprezentanți ai Direcției Județene pentru Tineret și Sport, ai Facultății de Științe, catedra de sport și educație fizică, a Universității ”Lucian Blaga” Sibiu, precum și un reprezentant al Consiliului Județean Sibiu.
Formularul de înscriere și regulamentul de acordare a premiilor îl găsiți AICI.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Adrian Bibu, directorul Serviciului Public Sala Transilvania Sibiu, telefon 0745/379096.