PSD ia apărarea ministrului justiției, Tudorel Toader, în scandalul crimei de la Mediaș. Reprezentanții partidului spun că cei care îl acuză pe ministru pentru eliberarea condiționată a unor infractori sunt ipocriți. Mai mult, politicienii susțin că cel care l-a omorât pe tânărul de 25 de ani nu a fost eliberat în baza recursului compensatoriu, scrie news.ro
„Ipocrizia celor care susţin că Ministrul Justiţiei este responsabil de eliberarea condiţionată a unor infractori care recidivează este dictată de interese politice şi afectează interesele naţionale! Tudorel Toader a semnalat doar pericolul sancţionării României de către CEDO şi nu are nicio legătură cu această lege. Autorul oribilei crime de la Mediaş nu a fost eliberat condiţionat din penitenciar în baza legii privind recursul compensatoriu!”, susţin social-democraţii.
Sâmbătă seara, între două grupuri de tineri a pornit un conflict într-un club din Mediaş. Aceştia au ieşit din club, iar scandalul a continuat în stradă. La un moment dat, un bărbat s-a împiedicat şi a căzut, iar agresorul, un bărbat din Alba domiciliat fără forme legale în Mediaş, l-a înjunghiat în picior, în zona arterei femurale. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaş, unde medicii au încercat să îl salveze, însă fără succes.
Trei bărbaţi au fost reţinuţi după crimă, doi dintre aceştia fiind eliberaţi în baza legii recursului compensatoriu. Doi dintre suspecţi sunt cercetaţi pentru omor, iar unul pentru loviri şi alte violenţe. Victima a fost lovită cu cuţitul de unsprezece ori şi a primit numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele în cap.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunţat, luni, că după crima de la Mediaş trei bărbaţi au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
”În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că în noaptea de 12/13.01.2019, în jurul orei 0040, numiţii R.M. (în vârstă de 30 de ani, născut în mun. Blaj, jud. Alba, recidivist, eliberat la data de 25.05.2018, cu un rest de executat de 777 zile), O.O.I.( în vârstă de 38 de ani, născut în mun. Mediaş, jud. Sibiu, cu antecedente penale), A.P. (în vârstă de 34 de ani, născut în mun. Alba Iulia, jud. Alba, recidivist, eliberat la data de 13.06.2017 cu un rest 423 zile) şi alţii s-au deplasat în clubul Serabeva din Mediaş. În jurul orei 0105, un grup format din zece persoane de sex masculin pătrunde în club si se îndreaptă direct către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima F.M.A. (în vârstă de 25 ani, născut în mun. Mediaş, jud. Sibiu). Imediat, între cele două grupuri are loc o altercaţie în cadrul căreia este lovit martorul C.I. precum şi R.M. Văzând că R.M. se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima, părăsesc clubul şi o iau la fugă către poarta imobilului aflată la aproximativ 20-30 m depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către R.M., O.O.I., A.P. precum şi celelalte persoane”, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat luni că recursul compensatoriu a fost iniţiat de către guvernarea tehnocrată, a fost avizat de către Consiliul Superior al Magistraturii şi adoptat de Parlament, intrând în vigoare la scurt timp după ce a devenit ministru. Precizările vin în urma valului de critici generat de crima comisă la Mediaş de un bărbat eliberat în baza recursului compensatoriu. Agresorul, eliberat în mai 2018 din penitenciar, a lovit victima de unsprezece ori cu un cuţit.
Un protest inedit împotriva Legii recursului compensatoriu a avut loc, luni, la sediul Ministerului Justiţiei, unde doi bărbaţi au aruncat vopsea roşie şi cuţite pe scările Ministerului Justiţiei.
USR a anunţat că depune luni în Parlament un proiect pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu şi pentru anularea efectelor dezastruoase pe care le-a adus pentru siguranţa cetăţenilor.