Prognoza meteo pentru zilele următoare vine cu vesti noi și importante

Săptămâna care a început este rece în primele zile, urmând ca mai apoi vremea să se încălzească. La finalul săptămânii temperaturile vor fi mult peste media normală. 

“În această săptămână vor fi alternaţii termice. Dacă astăzi, luni, vremea se încălzeşte uşor iar temperaturile ajung până la 7-8 grade în Dobrogea, marţi şi miercuri este de aşteptat ca temperatura să scadă din nou în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile nu vor mai trece la amiază de 3-4 grade, iar în depresiuni vor fi undeva la minus 5 grade”, a declarat pentru MEDIAFAX, Mihăiţă Huştiu, meteorologul de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Prognoza meteo pentru zilele următoare vine cu vesti noi și importante

Meteorologul anunţă că, în a doua parte a săptămânii, respectiv joi, vineri şi sâmbătă, vremea se va încălzi treptat. Astfel, în zonele deluroase, în special în Sud, se vor înregistra temperaturi de 9-10 grade.

Însă, începând de duminică temperatura va scădea uşor, anunţă reprezentantul ANM.

“Vom avea şi precipitaţii în special în Vest, Centru şi Nord, cu ninsori la munte. Va fi ploaie şi lapoviţă în Bantat şi Crişana. Ninsorile vor fi mai ales în Maramureş, Transilvania şi Moldova”, mai spune reprezentantul ANM.

Potrivit sursei citate, în Capitală nu sunt aşteptate precipitaţii.

“Temperaturile sunt în creştere uşoară. Luni avem undeva la 2-3 grade, marţi şi miercuri în jur de un grad, iar apoi de joi şi până sâmbătă vor fi temperaturi mai ridicate, undeva spre 4-5 grade”, spune Mihăiţă Huştiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică