Președintele PMP cere demisia lui Tudorel Toader și Carmen Dan, după crima din Mediaș

Eugen Tomac le-a cerut, luni, demisia lui Tudorel Toader, și ministrului de Interne Carmen Dan, după crima care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Mediaș (DETALII AICI), precizând că ministrului Justiției nu i-a păsat de efectele recursului compensatoriu.

„Tudorel Toader (prin Legea recursului compensatoriu) şi Carmen Dan (ministrul de Interne, şefă peste Poliţia aflată în blocaj) ar trebui să își dea demisia după crima de la Mediaş. Toată lumea de bună credinţă i-a spus lui Tudorel Toader că recursul compensatoriu va avea efecte majore în ceea ce priveşte ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului. Evident, acestuia nu i-a păsat şi şi-a pus în practică ideile greșite și fixe. În ceea ce o privește pe Carmen Dan, lipsa de reacție a Poliției naște haos. Miniștrii Justiției și de Interne ar trebui să îi privească în ochi pe membrii familiei tânărului ucis la Mediaș şi să le explice cum e cu suprapopularea din penitenciare”, a transmis Eugen Tomac, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Președintele PMP cere demisia lui Tudorel Toader și Carmen Dan, după crima din Mediaș

VEZI AICI IMAGINI CU MOMENTUL CRIMEI
Liderul PMP îl acuză pe Liviu Dragnea că a transformat România „într-o nouă Brazilie”.
„Liviu Dragnea a transformat România într-o nouă Brazilie, în care atacuri violente sunt la ordinea zilei şi în care siguranţa cetăţeanului a devenit o poveste. România a devenit raiul infractorilor violenţi, iar siguranţa cetăţeanului a devenit o problemă acută”, a completat Tomac.
Totodată liderul deputaților PMP Eugen Tomac a anunțat că partidul său va susține la Parlament orice inițiativă legislativă care corectează „efectele dramatice, catastrofale ale Legii recursului compensatoriu”.
USR și PNL au anunțat depunerea unor proiecte de lege pentru eliminarea măsurii recursului compensatoriu.

Trei bărbați reținuți în cazul omorului din Mediaș vor fi prezentați luni instanței. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu precizează că tânărul de 25 de ani a fost omorât cu 11 lovituri de cuțit.

VEZI AICI IMAGINI DIN CLUB
Potrivit prim-procurorului Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, polițiștii din Sibiu au fost sesizaţi că în noaptea de duminică F.M.A. a muit în secţia de primiri urgenţe a Spitalului Mediaş, ca urmare a unei agresiuni ce a fost exercitată asupra sa de către trei bărbați, agresiune petrecută pe calea de acces a unui club de noapte din Mediaş.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică