Capcana care ucide anual 1.500 de oameni în accidente - Face victime și la Sibiu

Nu mai puțin de 1.500 de oameni mor în fiecare an pe mapamond în accidente rutiere care sunt provocate de şoferii obosiţi care adorm la volan. Medicii spun că 20 de ore de nesomn echivalează cu o alcoolemie de 10 la mie.

Trei oameni au ajuns la spital în extrem de gravă, la începutul săptămânii trecute, după ce un şofer a adormit la volan pe DN14, în apropiere de Sibiu. Maşina a intrat întâi pe contrasens, iar apoi puternic într-un cap de pod de pe marginea drumului. Capcana care ucide anual 1.500 de oameni în accidente - Face victime și la SibiuProfesioniştii atrag atenţia că oboseala la volan e o capcană mortală, anunță Digi 24. „Oboseala la volan crește factorul de risc în ceea ce privește producerea accidentelor de la 4 până la de 6 ori mai mult în momentul în care suntem obosiți. În momentul în care avem probleme de reacție la volan recomand pauza de conducere care e recomandată la 2 ore undeva la 15 minute, dar eu o recomand chiar dacă nu suntem obosiți. Accidentele rutiere produse pe fondul oboselii sunt unele dintre cele mai periculoase, de cele mai multe ori soldate cu victime pentru că lipsește viteza de reacție, reflexul conducătorului auto”, explică Sorin Ene, pilot profesionist.
Psihologii spun că doar norocul mai salvează un şofer obosit.
„Ceea ce oarecum dăunează sunt modelele și experiențele anterioare pentru că fiecare experiență în care eu ma urc la volan nedormit și ajung safe la destinație. Eu îmi validez o atitudine și o conduită de risc pe termen lung. Chiar și cei care au avut experiența ațipirii la volan, ei nu realizează că de fapt în acele 30 de secunde se pot întâmpla enorm de multe lucruri”, spune Jeni Chiriac.

Iată ce spun șoferii:
„Foarte periculos. Am făcut-o doar când eram singur. Când am plecat în străinătate, și am mers 24 de ore, m-am oprit și m-am culcat.”
„Este mai greu să conduci și nu ai aceeași viteză de reacție. Cel mai bine e să tragi pe dreapta și să dormi puțin”.
Unii şoferi cred că experienţa în trafic îi poate salva:
„S-a întâmplat. Lucrez de vreo 15 ani. Pentru mine e ceva normal. Sunt la fel de atent. Zi de zi stau în trafic. Pentru un șofer normal s-ar cunoaște diferența”.
„Creierul devine mai obosit. Glucoza care trebuie să alimenteze sistemul nervos central este redusă și începe să ceară din depozitele organismului. Depinde de fiecare persoană la ce nivel de toleranță poate echivala starea de alcoolemie cu starea de oboseală. Ar trebui să avem minim 6 ore de somn. Ideal ar fi între 6 și 8 ore”, afirmă Simona Carniciu, medic de familie.
„Anul trecut, la nivel național s-au produs 189 de accidente pe fondul adormirii la volan. În urma acestor evenimente rutiere 77 de persoane și-au pierdut viața și alte 226 au fost rănite grav”, spune Georgian Drăgan, IGPR.
În cazul şoferilor profesionişti, legile europene şi cele naţionale impun ore limită de condus şi pauze obligatorii între curse. În cazul amatorilor însă nu există un astfel de control. foto – arhivă

Ultima oră