HC Sibiu a reluat antrenamentele după vacanța de iarnă

Cu mai puțin de o lună rămasă până la reluarea campionatului, urșii HC Sibiu au început antrenamentele în Sala Transilvania. Handbaliștii sibieni vor juca primul meci din noul an în februarie, în deplasare la Turda.

Start pregătiri pentru noul an
Handbaliștii sibieni au ieșit din vacanță! Echipa s-a întors de marți seara pe teren, efectuând primul antrenament al anului, la Sala Transilvania. Campionatul începe în februarie, iar până atunci „urșii” vor juca și câteva meciuri de pregătire.

Noi rezoluții pentru 2019
În 2019, echipa are ca obiectiv urcarea în clasamentul Seriei D. După ce în prima parte a campionatului au avut evoluții bune pe teren propriu, reușind 3 victorii, un egal și doar o înfrângere, „urșii” își propun să obțină puncte și în deplasare.

HC Sibiu a reluat antrenamentele după vacanța de iarnă

„După pauza dintre cele două părți ale campionatului național, echipa noastră a avut primul antrenament din 2019, marți, în sala Transilvania. Timpul de pregătire este destul de scurt ținând cont că jocurile oficiale vor debuta în 3 februarie, cu partida din deplasare cu ACS Potaissa Turda. Ne vom desfășura antrenamentele specifice acestei perioade în Sala Transilvania, urmate de niște jocuri de pregătire. Colectivul echipei e neschimbat, e posibil totuși ca în zilele următoare să mai completăm lotul cu un jucător. Avem o grupă grea, echilibrată, cu echipe puternice. Avem nevoie de evoluții mai bune ca în prima parte a campionatului și implicit să urcăm în clasamentul Seriei”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu.

HC Sibiu va juca primele două meciuri din 2019 în deplasare. Handbaliștii sibieni vor reveni pe teren propriu la jumătatea lunii februarie, când este programată partida cu HC Szejke Odorhei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică