Drama unei tinere din Sibiu. Andreea s-a îmbolnăvit, iar medicii nu știu ce are...

Povestea teribilă a unei tinere sibience a început în urmă cu un an și jumătate, atunci când a aflat că are o boală autoimună. Până acum, medicii români nu au reușit să îi pună un diagnostic. Din spital în spital, tânăra a ieșit la fel cum a intrat: cu o durere cruntă, fără să aibă vreo idee ce e și de unde izvorăște. Mulți medici i-au spus că o să moară, însă ea și-a găsit vindecarea prin scris. A publicat deja două cărți, în care își spune povestea.

Andreea Floare are doar 20 de ani, este o persoană foarte veselă, iar înainte ca toată această durere să se abată asupra ei, era o fată activă, participa la tot felul de concursuri, la spectacole, la competiții. Se implica în orice, fiindcă asta o făcea fericită. Ba mai mult, în anul 2016, a luat nota 10 în examenul de atestat pentru animator profesionist la centre de vacanță pentru copii. Este pasionată de dans și cântă încă de la vârsta de 9 ani.

„Lucram cu copii și voi lucra după ce mă voi face bine… Acum sunt într-o scurtă pauză. Eu cânt de când aveam 9 ani, dansez de când aveam 10 și scriu de 2 ani, am început să scriu pe un blog pe care l-am lansat acum 2 ani, în 7 ianuarie. Astfel am descoperit pasiunea și talentul de a scrie, am zis să nu mă opresc la un blog, am continuat să scriu carțile. Am vrut să las ceva în urma mea”, spune Andreea.

Drama unei tinere din Sibiu. Andreea s-a îmbolnăvit, iar medicii nu știu ce are...

În cele două volume, tânăra povestește, în mare parte, despre experiența și despre boala ei și, totodată, despre povestea sa de dragoste. În tot acest timp, de când s-a îmbolnăvit, a reușit să scrie cât un mare autor, fiindcă inspirația a venit de la sine, ca un dar. Andreea povestește însă că cea mai grea perioadă a fost cea în care nu mai putea să își miște mâinile. Mama ei a fost mereu acolo și tasta totul pentru ea. În acest mod, cărțile au fost scoase pe piață.

Drama unei tinere din Sibiu. Andreea s-a îmbolnăvit, iar medicii nu știu ce are...

Andreea nu s-a lăsat doborâtă așa ușor. Se vede clar că este o luptătoare și știe că totul va fi bine. Face zilnic ceva pentru visul ei și îi și reușeste. S-a înscris, în toamna anului trecut, și la facultate, după ce în 2017 a fost nevoită să se lase. Studiază la Facultatea de Litere și Arte și merge, atunci când poate, la cursuri. De asemenea, s-a implicat și la Balul Bobocilor al facultății. „Am participat la Balul Bobocilor, a fost un vis devenit realitate. Anul anterior, când se desfășura balul, eu eram pe un pat de spital, visând să fiu acolo”, a adăugat Andreea.

Drama unei tinere din Sibiu. Andreea s-a îmbolnăvit, iar medicii nu știu ce are...

Până în prezent, Andreei nu i s-a dat însă nicio explicație logică cu privire la boala ei. Știe doar că este o boală autoimună. Mulți medici i-au pus un diagnostic greșit, alții i-au zis că are Neuro Behcet, iar de acolo au debutat și clipele de coșmar. Agonia ei s-a încheiat acum. A fost la o clinică privată din Istambul, unde a făcut niște analize genetice, care au costat 10.000 de euro. Abia la sfârșitul lunii februarie va afla de ce anume suferă cu adevărat. „Voi primi un tratament atunci și știu că mă voi face bine”, spune tânăra, optimistă.

Drama unei tinere din Sibiu. Andreea s-a îmbolnăvit, iar medicii nu știu ce are...

Cărțile intitulate „Între el și ea” și „Între ea și el” pot fi cumpărate atât de la Andreea, cât și de la mama acesteia. Un exemplar costă 25 de lei. Pe Andreea o puteți „citi” și pe blogul ei.

Ultima oră