Un număr de 15 bărbaţi din Cârţa s-au deghizat azi în burduhoşi şi urşi, pentru a alunga spiritele rele şi a-I proteja pe toţi cei din comună şi pe turişti de spiritele rele, în Ziua Nebunilor, sub ochii jandarmilor prezenţi la eveniment. Acest obicei are loc doar aici din tot judeţul.
Crema neagră te ocroteşte de rele
Cei ce sunt unşi azi, la Cârţa, cu crema neagră obţinută din untură, funingine, ulei ars sau cremă de pantofi, se zice că vor fi protejaţi de rău tot anul. „La Cârţa, 8 ianuarie este Ziua Nebunilor! Este ziua în care tinerii se împart în două cete, în burduhoşi şi în urşi şi mâzgălesc oamenii cu untură şi funingine pentru a alunga spiritele rele. Burhuhoşii simbolizează spiritele rele şi încearcă să ţină oamenii departe de spiritele bune întruchipate de urşi. Urşii şi burduhoşii pornesc pe uliţele satului, însoţiţi de muzicanţi. În fruntea alaiului merg burduhoşii, iar apoi vin urşii. În drumul lor ei îi mâzgălesc pe cei care le ies în cale. Oamenii sunt consideraţi acum a fi curaţi şi se alătură alaiului. Ziua Nebunilor se încheie la lăsatul întunericului cu un foc mare aprins în curtea gazdei cetei unde urşii îşi ard costumele pentru a arde răul”, se arată pe portalul de turism al judeţului Sibiu.
Urşi din paie şi burduhoşi din zdrenţe, păziţi de jandarmi
Costumul de urs este făcut integral din funii de paie răsucite, prinse pe cel care urmează a fi mascat, lanţ şi clopot, potrivit celor de la Primăria din Cârţa. Costumul burduhoşilor este format din foarte multe zdrente cusute pe haine, şi bici. Conducatorul cetei, „Primarul” şi „Primăriţa”, cea care ii este alaturi şi il insoţeşte prin toată comuna au hainele frumos împodobite de către fetele cetei. Burduhosii trebuie să-i urmeze intocmai pe unde aceştia îi conduc. Doi băieţi reprezentanţi ai cetei care se maschează in „Domnişoară” şi „Domnişor” merg din casă în casă pentru a distra lumea şi de a strânge cele necesare mesei de la sfârşitul manifestaţiei. Seara târziu, după ce termină de colindat toată comuna, tinerii dau foc costumelor de urs pentru a arde toate păcatele. În acest fel, toţi localnicii intră in noul an purificaţi şi mai buni, potrivit tradiţiei. Pentru ca toată sărbătoarea să fie lipsită de incidente, jandarmii din Sibiu au decis să-i păzească pe burduhoşii de la Cârţa, dovadă stau şi fotografiile postate de militari pe pagina de facebook a instituţiei.