Zeci de sibieni răniți după ce au căzut pe gheață în ultimele zile
FOTO arhivă

Zeci de sibieni nu s-au putut bucura de sărbători așa cum și-ar fi dorit. Mulți dintre ei au ajuns la urgențe, după ce au căzut pe gheață și s-au lovit grav.

Astfel, în total 57 de pacienți au alunecat pe gheață în perioada 24 decembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, dintre care 19 sunt bărbați, iar 38 femei, cu vârste cuprinse între 20 și 89 de ani. Nouă dintre persoane, cu fracturi mai grave, au necesitat internare, opt la Ortopedia, iar una la Neurochirurgie. Restul pacienților au plecat cu recomandări medicale.

Zeci de sibieni răniți după ce au căzut pe gheață în ultimele zile

Alți trei pacienți au venit la UPU Sibiu cu degerături, toți bărbați, în vârstă de 55, 63, respectiv 66 de ani, dintre care unul a necesitat internare. Totodată, o femeie de 30 de ani a ajuns cu toxiinfecție alimentară, dar a plecat acasă cu recomandări meidcale.

Multe cazuri la Unitate de Primiri Urgență de enterocolită, mai exact 18 pacienți, 9 bărbați și 9 femei. De asemenea, și 25 de cazuri de etilism au fost semnalate, dintre care 21 bărbați și 4 femei. Aceștia au considerat că de sărbători trebuie să toarne alcool în ei, iar drept consecință au ajuns pe patul de spital. Astfel, patru dintre pacienți au avut nevoie de internare.

În această perioadă, nu s-au consemnat cazuri de consum de droguri și nici de etnobotanice.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică