Zeci de sibieni au ajuns beți criță la urgențe de sărbători

Zeci de sibieni au fost nevoiți să plece din sânul familiei, de sărbători, direct la urgențe, după ce au băut prea mult. Mulți au fost și internați.

25 de cazuri de etilism au fost semnalate la Unitatea de Primiri Urgențe din Sibiu. 21 bărbați și patru femei au considerat că de sărbători trebuie să toarne alcool în ei, iar drept consecință au ajuns pe patul de spital. Așadar, patru dintre pacienți au avut nevoie de internare.

Zeci de sibieni au ajuns beți criță la urgențe de sărbători

De asemenea, 57 de pacienți au alunecat pe gheață în perioada 24 decembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, dintre care 19 sunt bărbați, iar 38 femei, cu vârste cuprinse între 20 și 89 de ani. Nouă dintre persoane, cu fracturi mai grave, au necesitat internare, opt la Ortopedia, iar una la Neurochirurgie. Restul pacienților au plecat cu recomandări medicale.

Alți trei pacienți au venit la UPU Sibiu cu degerături, toți bărbați, în vârstă de 55, 63, respectiv 66 de ani, dintre care unul a necesitat internare. Totodată, o femeie de 30 de ani a ajuns cu toxiinfecție alimentară, dar a plecat acasă cu recomandări meidcale.

Multe cazuri la Unitate de Primiri Urgență de enterocolită, mai exact 18 pacienți, 9 bărbați și 9 femei.

În această perioadă, nu s-au consemnat cazuri de consum de droguri și nici de etnobotanice.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică