S-a emis cel mai așteptat document pentru proiectul autostrăzii Sibiu - Pitești
Foto arhivă

Cel mai important proiect rutier e practic deblocat o dată cu emiterea acordului de mediu de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Astfel, autostrada Sibiu Pitești a făcut un pas înainte către construcție. 

ANPM a publicat pe 2 ianuarie 2019, pe site-ul propriu, acordul de mediu pentru Autostrada Sibiu – Pitești, pe care l-a emis în 28 decembrie 2018.

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a anunţat a începutul lunii octombrie 2018 că acordul de mediu la autostrada Sibiu – Piteşti este posibil să fie gata până la finalul anului trecut, după care se pot organiza licitaţii pentru loturile 2, 3 şi 4.

“Cât priveşte autostrada Sibiu – Piteşti, sunt convins că vă interesează subiectul, loturile 1 şi 5, după cum ştiţi, au fost licitate. Ele sunt în faza de evaluare. Nu pot fi comunicaţi câştigătorii încă, până când nu vom avea acord de mediu pentru întreg sectorul Sibiu – Piteşti. Este o cerinţă a Uniunii Europene de la care nu ne abatem. De asemenea, nu vom lansa sectoarele 2, 3 şi 4, până nu vom avea acordul de mediu”, a declarat atunci Narcis Neaga.

Astfel, după obţinerea acordului de mediu, vor fi stabiliţi constructorii loturilor de la capetele autostrăzii, 1 şi 5, şi va fi lansată licitaţia pentru proiectarea şi construirea lotului 4. În ceea ce priveşte sectoarele dificile din munţi, CNAIR va scoate la licitaţie studii suplimentare. Într-un scenariu optimist, loturile 2 şi 3 ar putea fi scoase la licitaţie pentru construcţie anul acesta, iar într-un scenariu pesimist, abia în 2020.

Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), potrivit unui document postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

În iulie 2017, CNAIR a scos la licitaţie secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti, pentru execuţia cărora a primit în octombrie nouă oferte (secţiunea Sibiu – Boiţa), respectiv opt oferte (secţiunea Curtea de Argeş – Piteşti).

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică