Pistă de șapte kilometri pentru bicicliști la Râmnicu Vâlcea
FOTO arhivă

Veste bună pentru vâlceni. Municipalitatea vrea să construiască, în 2019, o pistă de biciclete de șapte kilometri. Aceasta va fi realizată cu fonduri din bugetul local. 

„Se lucrează și suntem într-un stadiu avansat pentru a face o pistă de biciclete demnă de acest oraș. Va fi făcută de la intrarea în municipiu pe malul Oltului și până la baraj, în sud. Se vine pe Drumul Național și se continuă cu pista de biciclete de pe bulevardul Dem Rădulescu, în așa fel încât să avem circa 7 kilometri. Avem convingerea că vom lua avizul de la directorul Hidroelectrica pentru construcții din acestea ușoare, făcute pe fonduri proprii. Nu putem face pe fonduri europene pentru că trebuie să faci dovada proprietății terenului”, a declarat primarul Mircia Gutău.

Astfel, bicicliștii vor putea parcurge întreg orașul, de la un capăt la altul, pedalând.

Sursa: gazetavalceana.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică