Tată și fiu din Rășinari, condamnați la 15 ani de închisoare
FOTO arhivă

Doi ciobani, tată și fiu, din Rășinari, au fost condamnați la câte 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat. Totodată, aceștia trebuie să scoată din buzunare și suma de 100.000 de lei pentru daune morale.

Totul s-a întâmplat pe o pășune din comuna Gârbova, Alba, în octombrie 2015. Atunci, Cerciu Gheorghe și Cerciu Gheorghe Jr. i-au snopit în bătaie pe doi bărbați, socru și ginere. În urma pumnilor și picioarelor încasați, victimele au avut nevoie de 45, respectiv 50 de zile de îngrijiri medicale.

Tată și fiu din Rășinari, condamnați la 15 ani de închisoare

Din cercetările de la acea vreme ale poliţiei, conflictul a fost unul spontan. Cercetările au durat doi ani, din cauza expertizelor dispuse de anchetatori. În cele din urmă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, în 21 iunie 2017, iar o primă sentință a venit în 4 ianuarie 2019.

În timpul judecării dosarului, magistrații au admis cererea civilă a celor două persoane agresate, de instituire a sechestrului asupra bunurilor inculpaților, ce a constat în sechestru asupra casei inculpaților și asupra oilor, dar și a banilor din conturile celor doi agresori.

”Admite cererea formulată de părţile civile V. D. şi S. A. V. privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaţilor şi în consecinţă: Dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Cerciu Gheorghe sr. şi Cerciu Gheorghe jr., domiciliaţi în …., respectiv asupra: – imobilului situat în com. Răşinari, sat Răşinari, str. (…), jud. Sibiu; – bunurilor mobile (animale – ovine sau alte bunuri) care se află în proprietatea celor doi inculpaţi; – sumelor de bani din conturile inculpaţilor”, se arată în decizia din 30 0ctombrie 2017.

De asemenea, pe parcursul procesului, au fost audiați de către magistrați și trei martori. Fiecare victimă a celor doi va primi câte 50.000 de lei, iar uneia dintre ele magistrații Tribunalului Alba i-au admis cererea și va mai primi 680 lei reprezentând daune materiale. Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia în termen de 10 zile.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică