Iubitorii de zăpadă au luat cu asalt pârtiile de schi în acest sfârșit de săptămână. Copiii au învățat să schieze, îndrumați de monitori, iar cei mai mari s-au bucurat de zăpadă proaspătă.
La Arena Platoș, parcarea a fost plină, iar în scurt timp s-au format și cozile la teleski, semn că turiștii au venit în număr mare să petreacă ultimul weekend al anului pe pârtie.
Zăpada a fost numai bună pentru schiat. Cel mai mult s-au distrat însă copiii, dornici să încalțe clăparii. Instructorii de schi au fost și ei pe pârtie, gata să le sară în ajutor celor mici.

Mulți sibieni au ales să își petreacă ultimul weekend din an pe pârtie. Nu au mai ținut cont nici de frig, căci s-au distrat de minune alături de prieteni ori familie, la zăpadă.