Ducesa Meghan, într-un scandal de proporții, din cauza consumului de marijuana

Ducesa Meghan de Sussex se află în mijlocul unui scandal de proporții. Totul are legătură cu consumul de marijuana, drog pe care l-ar fi servit invitaților primei sale nunți, cu producătorul de film Trevor Engelson.

Potrivit thesun.co.uk, citat de mediafax.ro, mai multe e-mailuri trimise de actriţa americană Meghan Markle unor prieteni au ajuns în presa britanică, care arată că actuala ducesă vorbea despre dorinţa de a oferi marijuana invitaţilor la nunta sa cu Trevor Engelson, care a avut loc în 2011, în Jamaica.

Într-unul dintre mail-uri, o prietenă a sfătuit-o să cumpere punguţe speciale pentru canabis, la care Meghan a replicat că „Am şi comandat deja”.

Sursa prin care e-mailurile au ajuns în presa britanică a mai declarat pentru The Sun că Meghan a ajutat personal la rularea ţigaretelor cu marijuana şi le-a pus filtre, înainte de a le strecura în punguţele de cadouri pentru invitaţi. Sursa a mai precizat că Meghan a cumpărat marijuana cu ajutorul unor angajaţi de la hotelul jamaican unde a avut loc nunta.

„Nu părea ceva ce ar fi făcut în mod obişnuit”, a mai spus sursa pentru The Sun. „Trevor şi prietenii lui aveau cu siguranţă mai multă experienţă cu asta (marijuana, n.r.). Cred că ea era mai degrabă genul care preferă şampanie şi trandafiri. Părea aproape că nici nu ştie cum se fumează”, a adăugat sursa.

Recent, şi tatăl lui Meghan, Thomas Markle, cu care aceasta a întrerupt orice legătură, a declarat într-un interviu acelaşi lucru cu privire la fiica sa care a servit marijuana invitaţilor la prima ei nuntă. Meghan s-a despărţit de Engelson în 2013, iar după trei ani, l-a cunoscut pe prinţul Harry cu care s-a căsătorit.

Un nepot de-ai lui Meghan, Tyler Dooley, cultivă canabis în mod legal în statul canadian Oregon şi chiar a lansat o linie de produse pe bază de marijuana, numită „Markle Sparkle” (sclipirea Markle), înainte de nunta fostei actriţe americane şi a prinţului Harry al Marii Britanii, care a avut loc pe 19 mai.

Ultima oră