Iluminatul festiv în județul Sibiu - Câți bani a cheltuit fiecare localitate în 2018

De Sărbătorile de iarnă ne place ca orașul să fie împodobit și luminat festiv. Dar, chiar dacă nu se cumpără în fiecare an ornamente noi costurile sunt enorme. USR a realizat la nivel național o hartă a tuturor contractelor atribuite de primării, fără licitație, pentru întreținerea iluminatului de sărbători. Sibiul și localități din județ se află pe listă.

Sibiul, prin Casa de cultură a Municipiului, a încheiat un contract cu ELECTRO-CON IMPEX S.R.L.. conform hărții realizate de USR, contractul s-a atribuit fără licitație, valoarea fiind de 129994.26 de lei.

La Șelimbăr, pentru montarea și demontarea iluminatului festiv primăria a plătit către AMIV ELECTRO SRL 131311.68 de lei.

Săliște, tot prin cumpărare directă, a plătit pentru serviciile de întreținere a iluminatului festiv 92192.79 de lei.

La Șura Mică iluminatul a costat anul acesta 37987.53 de lei, iar la Șura Mare 16214.91 de lei.

Chiar și la Păuca primăria a plătit 31626 de lei pentru luminițele de sărbători.

Marpod, Nocrich, Agnita, Loamneș, Slimnic, Tălmaciu, Cristian, dar și alte localități din județul Sibiu au încheiat astfel de contracte fără licitație. Pe harta interactivă realizată de USR se găsesc toate sumele plătite de fiecare primărie în parte. 

 

 

Ultima oră