Fundașul spaniol Biel Company, care evoluează la echipa sibiană FC Hermannstadt, a făcut un gest superb în prag de sărbători de iarnă.
Fundașul în vârstă de 25 de ani al lui Hermannstadt, a reușit să facă fericiți mai mulți copii în perioada acestor sărbători, anunță gsp.ro. Fotbalistul spaniol organizează de trei ani, în luna iunie, un turneu la Mallorca, iar banii obținuți îi donează diferitelor cauze umanitare. Anul acesta banii și bunurile materiale au ajuns în Africa, mai exact la copiii orfani din Zambia. Din cei 4.000 de euro strânși pentru copiii din Zambia, fotbalistul a cumpărat peste 200 de tricouri și perechi de pantaloni inscripționate cu numele lui, pături și alimente. Alți 1.500 de euro i-a donat cash africanilor. Cum a ajuns Company să doneze tocmai în Zambia? Fundașul a fost impresionat de povestea spusă de fostul său coleg african de la Pafos, Prosper Chiluya, despre traiul greoi din țara sa. De altfel, chiar familia lui Chiluya a ajutat la împărțirea bunurilor la academia de fotbal din Zambia. În primul an al turneului organizat de Company banii au ajuns la o echipă de fotbal din localitatea sa natală Maria de la Salut.
Iar în următorul an banii au fost donați unui spital pentru a continua cercetările împotriva bolii Alzheimer. video – foto: Biel Company Vives