Veste bună – De la 1 ianuarie vom putea consuma mai mult internet în străinătate, fără taxe suplimentare

De la 1 ianuarie 2019 creşte volumul de date ce pot fi consumate în roaming fără taxe suplimentare. Totul ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros, informează ANCOM.

Totodată, în cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, scad și suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, după cum urmează: de la 1 ianuarie 2019, scade cu 25% suprataxa pentru date, de la 6 la 4,5 Euro/GB; de la 3 ianuarie 2019, scade cu aproximativ 7% suprataxa pentru apelurile primite, de la 0,91 la 0,85 Eurocenţi/minut.

Tot începând cu data de 3 ianuarie 2019, nivelul maxim al suprataxei pe care RCS&RDS S.A. este autorizată să o perceapă propriilor clienți pentru apelurile primite în roaming în SEE, în condițiile prevăzute în Decizia președintelui ANCOM nr. 571/2018, scade de la 0,91 la 0,85 Eurocenţi/minut.

Din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil – MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România. Totuși, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil). Începând cu 1 ianuarie 2019 volumul de consum rezonabil va crește cu 25% faţă de cel aplicat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.

După depășirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar și în cazul în care traficul inclus nu a fost complet epuizat. În prezent, suprataxa este de maxim 6 Euro/GB (0,6 Eurocenţi/MB), dar începând cu 1 ianuarie 2019 aceasta va scădea la maxim 4,5 Euro/GB (0,45 Eurocenţi/MB), fără TVA.

Pentru a ușura estimarea volumului de date pe care utilizatorii le pot consuma în roaming în UE/SEE fără suprataxă, ANCOM a dezvoltat o aplicație de tip widget. Aplicaţia, care în prezent utilizează tariful de 6 Euro/GB valabil până la sfârșitul anului, va fi actualizată cu tariful de 4,5 Euro/GB începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Ultima oră