Obiceiuri de Crăciun în Mărginimea Sibiului - Una dăinuiește din anul 1895

Mărginimea Sibiului frapează prin obiceiurile și tradițiile în prag de Crăciun. Cea mai populară este cea de la Săliște.

La Sălişte, în judeţul Sibiu, se păstrează o tradiţie veche din anul 1895. În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului şi a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la „ceată”, unde colindă „gazda”.
În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul.
În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de dincolo de munţi, din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată îşi prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora Unirii.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică