Ministrul Justiției o propune din nou pe Adina Florea la conducerea DNA

Tudorel Toader a spus duminică la Antena 3, că în 27 decembrie îi va trimite președintelui Iohannis documentele pentru finalizarea procedurii de revocare a procurorului general și că îi va trimite din nou actele și pentru cei 5 procurori respinși, printre aceștia aflându-se și Adina Florea, pentru șefia DNA.

„Pe data de 27 decembrie dimineață, când merg la minister, am pregătit documentele necesare finalizării procedurii de revocare a procurorului general”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.
Ministrul l-a acuzat din nou pe procurorul general că trage de timp.
„În opinia mea nu putem pica în capcana pe care încearcă să o promoveze procurorul general trăgând de timp în speranța că va ieși la pensie sau că își va încheia mandatul de procuror general pe 19 aprilie. De ce spun asta? Pentru că s-a dus la Curtea de Apel Alba Iulia, la dânsul acasă, dar eu nu am evoluat persoana juridică , ci procurorul general, care își desfășoară atribuțiile sau nu-și desfășoară atribuțiile la București, după aceea judecătorul de la Alba Iulia a trimis la București, cel de la București și-a declinat și el competența, competența, conflict negativ și, culmea, ca să fie sigur că ceea ce nu i-a ieșit la Alba Iulia , de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, unde dura multă vreme, a solicitat sesizarea Curții Constituționale că are o mare nedumerire: dacă poate sesiza instanța de contencios administrativ de persoană fizică sau pe persoană juridică, adică cu nume și prenume sau cu funcția de procuror general. Și orbul vede că e o tragere de timp”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.
Ministrul Justiției a precizat că va trimite din nou și celelalte cinci propuneri de procurori refuzate de șeful statului, printre care se numără și cea a Adinei Florea la conducerea DNA.
„Pe 27 trimit la președintele Republicii, finalizez procedura de revocare a lui (Augustin Lazăr -n.r.), după cum trimit și pentru ceilalți cinci pe care i-a respins pe nelegalitate, că nu au avut adeverința de la CNSAS, când la scurt timp, chiar CNSAS spune nu era nevoie, CSM spune că nu era nevoie și nici nu era obligația mea, era a CSM-ului. Deci, revin cu celelalte cinci (propuneri -n.r.)”, a completat Toader.
Întrebat dacă este vorba de aceleași cinci propuneri, ministrul Justiției a răspuns: „Sigur că da, arătându-i că nu e vorba de nelegalitate, cum mi-a scris”.
Întrebat dacă o trimite din nou pe Adina Florea, Toader a precizat: „Pe ceilalți cinci, toți. Arătându-i că nelegalitatea arătată de președinte nu a existat și nu există”.
Pe 28 noiembrie, președintele anunța că o respinge pe Adina Florea pentru conducerea DNA, dar și pe Florena-Esther Sterschi, pentru funcția de procuror șef al Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; pe Elena Giorgiana Hosu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; pe Iuliana Nedelcu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pe Antonia-Eleonora Constantin, pentru funcția de procuror-șef al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Șeful statului a motivat respingerile precizând că nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate necesar a fi întrunite.

Ultima oră