Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri noapte să fie eliberate mai multe persoane în dosare în care avocaţii condamnaţilor au contestat alcătuirea completurilor de cinci judecători. Astfel vor fi puși în libertate Rudel Obreja, Constantin Niţă şi Dan Şova.
Instanţa supremă a decis miercuri noapte eliberarea mai multor persoane în trei dosare celebre în care avocaţii condamnaţilor au invicat ilegalitatea completurilor de cinci judecători. Astfel, vor fi eliberaţi din penitenciare Rudel Obreja, Constantin Niţă şi Dan Şova.
Dan Şova era condamnat în dosarul CET Govora.
Rudel Obreja era condamnat în dosarul Gala Bute.
Constantin Niţă era condamnat pentru trafic de influenţă.
Cei trei vor părăsi în această noapte penitenciarele în care erau încarceraţi, după deciziile de condamnare în dosare de corupţie.
Judecătorii instanţei supreme au luat aceste decizii în urma unor cereri formulate de apărătorii condamnaţilor, care au invocat că au fost constituite ilegal completurile de cinci judecătorii care au luat deciziile finale în respectivele dosare de corupţie.
Astfel, instanţa supremă a admis cererile de suspendare a pedepselor în cazul celor trei.
Deciziile sunt executorii, motiv pentru care condamnaţii vor ieşi din închisoare de îndată.
Cei trei au cerut rejudecarea proceselor şi au făcut contestaţii în anulare, în acest ultim caz fiind fixate termene după 20 ianuarie 2019.
Judecătorii au decis că, chiar dacă cererile de contestaţii în anulare au primit termene după 20 ianuarie 2019, cei trei trebuie să părăsească închisoarea.
Şi Elena Udrea şi Alina Bica au făcut cereri prin avocaţii lor. Pentru Elena Udrea, decizia a fost amânată pentru 27 ianuarie 2019.
În cazul Alinei Bica nu a fost luată încă o decizie.