O fetiță de 9 ani a murit la Șaroșu pe Târnave marți după amiază în timp ce alta este rănită grav, după un grav accident de circulație produs pe Drumul Național 14. Polițiștii au stabilit că fetele traversau neregulamentar, când au fost surprinse de o mașină condusă de un sibian în vârstă de 45 de ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Cristina Criveanu, un medic de la ISU Mureș a intervenit primul la solicitare, însă pentru fetița de 9 ani s-a declarat decesul.
„A ajuns la caz un echipaj SMURD cu medic de la ISU Sibiu și un alt echipaj SMURD cu medic de la ISU Mureș. Echipajul SMURD a transportat la spital copilul de 7 ani cu traumatism membru inferior. Un alt echipaj, de la SAJ, a efectuat manevre de resuscitare la fața locului pentru salvarea copilului de 9 ani, însă medicul de pe ambulanța ISU Mureș ajunsă la fața locului a declarat fetița decedată”, a spus Criveanu.
Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, a declarat că cele două fetițe traversau neregulamentar, când au fost lovite de un autoturism condus regulamentar spre Sighișoara, de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, sibian.
Traficul pe DN 14, între județele Sibiu și Mureș, este în continuare blocat la ora transmiterii acestei știri.