Primăria Sibiu introduce 40 de autobuze noi și 5 minibuze care vor circula prin centrul istoric
Foto arhivă

Municipalitatea continuă proiectul de modernizare a transportului public care a început cu achiziția a 55 de autobuze. Acum, urmează să fie achiziționate încă 40 de autobuze noi și alte cinci minibuze care vor circula prin centrul istoric al Sibiului.

În data de 20 decembrie au fost incluse două noi proiecte care se referă la modernizarea transportului public în Sibiu. Dacă sunt aprobate de Consiliul Local, acestea vor fi depuse la ADR Centru în următoarele săptămâni pentru obținerea finanțării din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional, pe Axa 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

PROIECTUL 1: MODERNIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL SIBIU
Proiectul cu o valoare estimată de 96,5 milioane de lei presupune:

  • Achiziția a 40 de autobuze noi alimentate cu CNG (gas natural comprimat) împreună cu sisteme smart conexe: un sistem de monitorizare și management al flotei, sistem de e-ticketing, automate stradale pentru eliberarea tichetelor de călătorie, sisteme de informare a călătorilor, de supraveghere video în autobuz și de numărare a călătorilor, precum și o stație pentru încărcarea autobuzelor cu gaz natural comprimat. O componentă importantă este crearea unei aplicații mobile care să ofere pasagerilor informații în timp real cu privire la timpul de sosire în stație a autobuzelor, gradul de încărcare a acestora, dar le va permite și să configureze rutele optime în funcție de destinație.
  • Modernizarea străzii Podului, ca parte din infrastructura folosită de mijloacele de transport public. Prin prezentul proiect se propune modernizarea carosabilului și a trotuarelor, crearea de parcări, piste pentru biciclete și spații verzi, dar și modernizarea rețelei de iluminat public.

PROIECTUL 2: LINIA VERDE DE TRANSPORT PUBLIC A MUNICIPIULUI SIBIU, proiect estimat la 11,4 milioane de lei, are în vedere creșterea mobilității urbane prin introducerea transportului ecologic cu minibuze în centrul istoric al orașului. Destinate atât sibienilor cât și turiștilor, minibuzele vor asigura legătura dintre Gară și viitoarea parcare subterană de aici, centrul orașului și piața agroalimentară Cibin, un obiectiv de interes public și locul în care va fi construită o a doua parcare zonală subterană din Sibiu. Proiectul include:

  • Achiziția a 5 minibuze electrice cu capacitate de 30 de locuri
  • Sisteme de informare a călătorilor în stațiile care vor fi amenajate pe această linie verde
  • Sistem de supraveghere video și wifi în minibuze
  • Stații de încărcare a minibuzelor electrice
  • Automate stradale pentru eliberarea tichetelor de călătorie

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică